Încă din iarna trecută, la FC Zalău au venit mai mulţi acţionari, iar obiectivul „alb-albaştrilor” era promovarea în Liga a II-a. N-a fost să fie, iar gruparea de la poalele Meseşului a avut un parcurs dezamăgitor în retur. Totuşi, în această vară, tot mai multe veşti bune au apărut de la FC Zalău. Astfel, acţionari puternici au venit în ajutorul clubului condus de Ioan Morar, pentru a reuşi în noul sezon obiectivul măreţ, promovarea în eşalonul secund.
Şi Primăria Zalău a fost de acord cu acest proiect şi a pregătit un buget de aproximativ 1.100.000 de lei pentru acest obiectiv. Mai întâi la echipă au venit acţionarii Sergiu Bodea şi Mircea Blaj, pentru ca alături de aceştia să vină şi Mircea Maier, fostul acţionar al Unirii Jucu, cel care ar fi dispus să investească până la 800.000 de lei.
Recent, însă, au apărut şi zvonuri că la FC Zalău există suspiciuni de evaziune fisclă, iar pentru a clarifica aceste nelămuriri, preşedintele clubului, Ioan Morar, a organizat joi după-amiază o conferinţă de presă la Stadionul Municipal, conferinţă în cadrul căreia a ţinut să nege aceste suspciuni.
„Am organizat această conferinţă de presă pentru a elucida suspiciunile despre evaziune fiscală, deoarece sunt false. Nu există nicio suspiciune de evaziune fiscală, nici un dosar întocmit. În urmă cu o lună şi ceva a venit cineva din cadrul poliţiei cu mandat de ridicare a actelor de la club, iar noi le-am predat domnilor. Legat de acest mandat, de unde provine, cei de la poliţie mi-au spus că cineva a depus o plângere şi au fost obligaţi să efectueze verificări, dar la ora actuală nu există suspiciune de evaziune fiscală”, ne-a spus Ioan Morar.
Astfel, actele vor fi verificate, iar ulterior se va lua o decizie, fie ea pozitivă sau negativă. Cu toate că nu e nimic concret în momentul de faţă, preşedintele Ioan Morar s-a arătat deranjat de aceste suspiciuni şi nu are nicio emoţie în legătură cu aceste verificări.
„S-a pus o pată neagră asupra clubului. Nu e admis să se arunce cu noroi înainte de soluţionarea acestor verificări. Este un lucru urât, atât pentru club, cât şi pentru cei din cadrul clubui. Vă spun cu mâna pe inimă, că până se soluţionează aceste verificări, eu stau foarte liniştit”, a mai spus preşedintele clubului zălăuan.
De asemenea, sunt mai multe voci care privesc cu neîncredere acest proiect, în care obiectivul este promovarea în Liga a II-a. Acestor „voci”, Ioan Morar le-a adresat câteva cuvinte.
„Sunt persoane care încearcă să denigreze clubul. Acele persoane, dacă se cred atât de deştepte, îi invit să vină la club cu acel 1%. Referitor la club, în 2015-2016, clubul a trecut printr-o perioadă foarte grea şi nimeni nu a venit în sprijinul nostru, ne-au fost blocate conturile şi am rămas pe dinafară. Totuşi, după ce clubul a ajuns la zero, multă lume vrea să vină, sunt de acord, să vină, dar cu infuzie de capital, că aşa numai să vină şi să stea în club şi să fie şi remuneraţi, îmi pare rău, nu se poate aşa ceva. Şi ca să dăm cărţile pe faţă, până acum, la FC Zalău nu s-a dorit promovarea, aici nu e vina lui Morar, pur şi simplu nu s-a vrut. Acest lucru s-a schimbat în luna decembrie, iar actualul primar, Ionel Ciunt, îşi doreşte cu adevărat promovarea, iar eu sunt de acord”, a mai spus Ioan Morar.
Spre final, preşedintele celor de la FC Zalău a ţinut să clarifice faptul că din punctul său de vedere nu vor fi probleme legate de aceste suspiciuni şi vor rămâne în acest stagiu, sunt doar simple verificări, nimic concret.
„Încă o dată. Nu-mi fac nici cea mai mică problemă legate de aceste suspiciuni de evaziune fiscală. Eu sunt un om integru, un om cu credinţă în Dumnezeu, cu frică de Dumnezeu. N-am făcut şi nu voi face niciodată, indiferent de ce vor spune unii şi alţii”, a încheiat Ioan Morar.