Ioan Morar: „A fost o victorie destul de grea”
Preşedintele celor de la FC Zalău s-a arătat dezamăgit de jocul prestat de „alb-albaştrii” în prima parte a meciului cu Recolta Dorolţ, însă odată cu intrarea unui jucător după pauză, jocul s-a schimbat în bine, lucru evidenţiat de asemenea de conducătorul grupării de la poalele Meseşului
FC Zalău a reuşit să obţină primul succes din acest retur după ce vineri după-amiază a trecut de Recolta Dorolţ, la limită, scor 1 – 0, după reuşita lui Alexandru Pop.
Totuşi, cu toate că au câştigat şi au obţinut toate punctele puse în jos, să spunem că jocul nu a strălucit, mai ales în prima repriză. Acest lucru l-a evidenţiat şi preşedintele Ioan Morar, cel care a fost un pic dezamăgit la finalul partidei.
„A fost o victorie destul de grea, în prima parte am făcut un joc destul de modest, foarte slab, parcă nu am vrut să jucăm, am fost de nerecunoscut, faţă de meciul de la Mediaş, unde am jucat bine, împotriva unei echipe bune. Totuşi în partea secundă parcă ne-am revenit un pic, datorită intrării lui Lucian Todea, cel care a revigorat echipa, dar cel mai important este că am obţinut cele trei puncte”, a declarat Ioan Morar.
Să spunem că pentru FC Zalău urmează acum meciul din deplasare împotriva celor de la FC Bistriţa şi chiar dacă echipa bistriţeană pare în „moarte clinică”, preşedintele celor de la FC Zalău este de părere că orice meci trebuie tratat serios.
„Eu am mai zis, trebuie să luăm fiecare meci în parte, fiecare partidă are miza sa şi trebuie tratat ca atare, indiferent de poziţia în clasament a adversarei. Şi cei de la Satu Mare sunt pe ultimul loc şi era să facă o surpriză negativă pentru noi”, a încheiat preşedintele grupării „alb-albastre”.
