Subprefectul Sălajului, Onorica Abrudanu, invită femeile manager din Sălaj la „Şcoala Naţională a Femeilor Manager”, proiect implementat de Universitatea de Vest Timişoara.
Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj va promova 100 de poveşti de succes, respectiv 100 de chestionare in randul femeilor manager din judeţul Sălaj aflate in funcţii de conducere in instituţii publice, consilii de administraţie, companii, ONG-uri şi asociaţii patronale.
„Cred că femeile de la noi merită să fie prezente mai mult in structurile de conducere ale instituţiilor publice sau private. Invit toate doamnele din instituţiile publice, sectorul neguvernamental sau cel privat să se alăture acestui proiect”, a declarat Onorica Abrudanu, subprefect al judeţului Sălaj.