La doi pași distanță de reședința Sălajului, comuna Hereclean este una dintre cele mai bogate și dezvoltate unități administrativ-teritoriale din județ.
Bogăția comunei nu se măsoară doar din punct de vedere material. Unitatea oamenilor care trăiesc de generații în cele șase sate componente UAT-ului (Hereclean, Badon, Panic, Guruslău, Bocșița și Dioșod) – în ciuda diferențelor de etnie, cultură sau religie – este definitorie pentru frumoasa așezare istorică și reprezintă adevărata bogăție a comunității. Iar Monumentul lui Mihai Viteazu de la Guruslău parcă veghează din deal ca oamenii locului să viețuiască în armonie și bunăstare… Ca un străjer.
Deși populația comunei este majoritar maghiară, în comuna Hereclean se simte patriotismul, se simte dragostea pentru identitatea locală și respectul pentru tricolor. Și spunem asta pentru că nu există sărbătoare în oricare sat al comunei fără simbolurile naționale, fără port popular autentic, fără ca bărbații în frunte cu primarul – etnic maghiar să nu cânte la unison cântecele patriotice românești. Oamenii se respectă între ei, își respectă unii altora tradițiile și valorile identitare și sunt un real model pentru multe comunități mixte.
Primăria Hereclean – motor de bună conviețuire și dezvoltare
O contribuție importantă pentru un nivel de trai ridicat al celor aproape 3500 de locuitori ai comunei, pe lângă destoinicia oamenilor, o are administrația locală.
Consiliul Local și Primăria Comunei Hereclean au făcut în ultimii ani tot ce le-a stat în putință să atragă fonduri pentru investiții. Fonduri naționale, fonduri europene, buget local cheltuit cumpătat. Asfaltarea drumurilor, canalizarea, capele în fiecare sat, iluminat public, gaz metan, căminele culturale, utilaje în dotarea Primăriei, școli moderne și grădinițe noi, sunt câteva dintre proiectele executate deja sau în lucru de care localnicii se bucură și de care vor beneficia, de la mic la mare.
”Avem o foarte bună colaborare în Consiliul Local, indiferent de culoarea politică a consilierilor. Așa este firesc! Absolut toate problemele comunității le discutăm, le analizăm, stabilim prioritățile și apoi decidem. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor, foști și actuali. Sunt de părere că numai prin dialog și înțelegere reciprocă putem progresa ca și comunitate”, spune primarul Francisc Dobrai, ajuns la cel de-al patrulea mandat în fruntea comunei Hereclean.
Începând cu anul 2020, în urma alegerilor locale din luna septembrie, Consiliul Local Hereclean are în componență opt consilieri UDMR, doi consilieri PNL și câte un consilier local PSD, PMP și independent.
Toți aleșii locali împreună cu aparatul administrativ al Primăriei contribuie la proiectele de investiții și bunul mers al lucrurilor în comună.
Ca la casa omului gospodar…
Am ajuns la Hereclean și era forfotă mare în imediata apropiere a căii ferate Zalău-Sărmășag. Utilaje, muncitori, activitate. Am întrebat un muncitor, de curiozitate, ce se construiește acolo. Răspunsul a venit îndată: o hală și parcare. ”Este ceva investitor privat?” ”Nu, este a Primăriei”, ne-a răspuns omul.
Iar detaliile le-am obținut de la edilul comunei. Din bugetul local se construiește o hală care va adăposti utilajele din dotarea administrației locale, unde va funcționa și un atelier mecanic în care se vor face reparațiile necesare utilajelor, atunci când va fi nevoie.
”Avem multe utilaje și ne-am gândit să construim această hală ca să nu le mai ținem afară. De-a lungul anilor am cumpărat diverse, care ne sunt necesare: un buldoexcavator, două tractoare, o autobasculantă de 3,5 tone, motocoase, remorci. Va fi și o parcare amenajată și trebuie să avem grijă de ele”, ne-a informat Francisc Dobrai.
Lucrări la canalizare, din primăvară
Comuna Hereclean face parte din Asociația Someș Tisa și, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), s-a semnat contractul de finanțare a rețelei de canalizare pentru satele Panic, Hereclean și Badon. Lucrările ar fi trebuit să înceapă la sfârșitul acestui an, însă decizia autorităților locale a fost să se dea startul nebuniei doar în primăvară, pentru a nu crea disconfort prea mare localnicilor, mai ales că în sezonul rece se lucrează mai greu.
Pentru canalizarea în alte două sate există proiectul depus la Compania Națională de Investiții și se află pe lista-sinteză. Există și posibilitatea ca această investiție să fie mutată pentru finanțare pe noul PNDL ”Anghel Saligny”.
Drumurile Herecleanului, asfaltate toate…
Pe un proiect cu finanțare din fonduri europene, pe Măsura 7.2, s-au asfaltat 14 kilometri de drumuri, din toate cele șase sate. Investiția este realizată în proporție de 95 la sută, valoarea lucrărilor fiind de 1,8 milioane de euro, din care 800 de mii de euro provin din bugetul local.
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 este în derulare o altă investiție de modernizare a drumului comunal care leagă satul Dioșod de Bocșița. Valoarea proiectului este de 20 de miliarde de lei vechi.
Prin programul ”Anghel Saligny” (PNDL 3), Primăria Hereclean vrea să asfalteze toate legăturile dintre satele comunei, dar cea mai importantă investiție pentru care primarul Dobrai își dorește să obțină finanțare este realizarea legăturii rutiere cu Crișeniul. Este un proiect în parteneriat – Municipiul Zalău, Comuna Hereclean, Comuna Crișeni și Comuna Mirșid. Dacă acest proiect va fi realizat, traficul rutier din toate unitățile administrativ teritoriale partenere va fi mult fluidizat, în special în Crișeni, Zalău și Hereclean.
Investițiile în educație continuă
În comuna Hereclean învață aproximativ 200 de copii, numărul redus al acestora fiind influențat de vecinătatea cu Zalăul. Acest aspect nu a dus la neglijarea investițiilor Primăriei în infrastructura școlară. Dovadă stau renovarea și modernizarea școlii din Dioșod, o investiție de aproximativ 14 miliarde de lei a cărei recepție a fost de curând făcută. Un alt proiect important este construirea grădiniței din Guruslău care are termen de finalizare anul 2022. Această grădiniță va avea o capacitate de 40 de copii preșcolari și va fi dotată și echipată cu tot ce este necesar pentru condiții moderne de dezvoltare a copiilor. Valoarea proiectului se ridică la 15 miliarde de lei și este finanțat prin PNDL 2.
Tot pentru tineri, Primăria și Consiliul Local Hereclean au depus un proiect de construire a unei baze sportive în Panic. Proiectul a fost declarat eligibil de către Compania Națională de Investiții, la fel ca proiectul depus pentru construirea unei grădinițe în același sat. ”Momentan așteptăm să semnăm contractele de finanțare pe aceste proiecte, ele au fost declarate eligibile, ceea ce mă bucură. Facem tot ce este omenește posibil pentru confortul locuitorilor comunei”, a spus primarul Dobrai.
Visul primarului din Hereclean, aproape împlinit – rețea de gaz
Deși magistrala de gaz trece prin comuna Hereclean, valoarea mare a investiției de realizare a rețelei de gaz metan pentru locuitori a făcut aproape imposibilă misiunea Primăriei de a asigura până acum infrastructura pentru această utilitate publică. În urmă cu câțiva ani, prin fonduri europene, se lansase o sesiune de proiecte prin fonduri europene – Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – iar Herecleanul, la fel ca și comuna Vârșolț, și-a încercat norocul. Acum, visul de avea rețea de gaz în comună se împlinește. S-au depășit toate obstacolele și va demara investiția.
”De mulți ani mă lupt cu acest proiect. Valoarea investiției este de 24 de milioane de euro și sper să semnăm cât de curând contractul de finanțare să începem lucrările. Proiectul prevede construirea a 70 de kilometri de rețea și două stații de gaz. Avem magistrala de gaz în satul Hereclean și cred că am avut mare noroc cu asta. După semnarea finanțării, vom începe cât de repede lucrările”, ne-a declarat primarul.
Sănătatea oamenilor, primordială în aceste vremuri
Pentru administrația locală din Hereclean, sănătatea oamenilor este o prioritate. Recent, Primăria a distribuit peste 80 de mii de măști de protecție de unică folosință unităților de învățământ, instituțiilor și bisericilor.
”Avem o colaborare foarte bună cu toate cultele religioase și am considerat că localnicii trebuie să se protejeze, iar o modalitate de distribuire a măștilor de protecție este și prin intermediul bisericilor. Îi rog pe oameni să aibă grijă de sănătatea lor, mai ales în aceste vremuri pandemice. Doar sănătoși putem munci și ne putem bucura unii de alții, alături de famiile noastre. Totodată le mulțumesc pentru răbdarea de care dau dovadă în derularea proiectelor administrației locale și le doresc multă sănătate”, conchide primarul Francisc Dobrai.
Tot pentru acces la servicii medicale la îndemâna oamenilor va fi modernizat și dispensarul uman din Dioșod, proiect depus la Compania Națională de Investiții.
Și administrația locală va fi mutată în casă nouă după finalizarea lucrărilor la sediul Primăriei și Consiliului Local. Proiectul este depus, este nevoie doar de finanțare. Mai ales că vechiul sediu al Primăriei este într-o stare avansată de degradare, iar birourile Primăriei au fost mutate la parterul blocului de locuințe. Este un spațiu mic pentru funcționarea aparatului administrativ care deservește o comună prosperă din toate punctele de vedere.
Comuna se extinde în ritm alert
Nu este un secret că mulți orășeni au investit în proprietăți în comuna Hereclean și că au ales să locuiască la 10 kilometri de Zalău. Această stare de fapt este demonstrată de construcțiile numeroase răsărite în toate satele comunei Hereclean, dar și de numărul solicitărilor de extindere a rețelelor de apă și energie electrică.
”În comuna noastră se construiește foarte mult. Avem foarte multe solicitări de extindere a rețelelor de utilități, numai la curent cred că am avut peste 100. Vom onora toate solicitările și ne bucură faptul că oamenii investesc aici”, ne-a mărturisit primarul.
Inclusiv rețeaua de iluminat public va fi extinsă, deoarece administrația locală își dorește ca fiecare cetățean să beneficieze de facilitățile edilitare.
Și pentru că viața culturală a comunității ține oamenii aproape unii de alții, căminele culturale au fost toate modernizate. Excepție face cel de la Bocșița, pentru care s-a depus un proiect la CNI și se așteaptă finanțarea. Tot în acest sat, acum se lucrează la un Monument în memoria eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale. Investiția se realizează din bugetul local.
Administrația locală s-a gândit să construiască și capele mortuare în toate satele comunei. Ceea ce s-a realizat deja în satele Panic, Badon, Guruslău, Dioșod. Iar în satul Hereclean, de curând a fost întăbulat terenul și va demara construcția capelei.