A fi primar într-o comună mică, fără investitori care să rotunjească prea tare bugetul local, cu populație preponderent îmbătrânită dar cu multe nevoi, este, de multe ori, o provocare mai grea decât pare. Banii din bugetul local trebuie gospodăriți cu mai multă chibzuință, iar investițiile trebuie prioritizate raportat la adevăratele nevoi ale locuitorilor. Administrația locală s-a concentrat pe lucrările de maximă necesitate, de la asfaltarea drumurilor, până la reabilitarea unităților de învățământ. Sunt în lucru și proiecte majore privind apa, canalizarea și introducerea gazului în comună, am aflat de la primarul Cornel Lung și viceprimarul Călin Cozma.
Pe partea de infrastructură, prin PNDL 2, se asfaltează în prezent peste 7 kilometri de drumuri comunale, în localitățile Sânmihaiu Almașului, Sântă Măria și Bercea, o bună parte fiind reprezentată de ulițele din cele trei sate. La drumul comunal, lucrările sunt deja finalizate, se mai lucrează la șanțuri, la podețe, iar apoi vor fi făcute accesele la proprietăți. Valoarea lucrării este de circa 70 de milioane de lei, iar în prezent e terminată în proporție de peste 50 la sută.
Legat de apă și canalizare, comuna este inclusă în proiectul major derulat de Compania de Apă Someș Tisa, prin POIM, care trebuie finalizat până în 2023, altfel fondurile alocate se vor pierde. Luna aceasta este programată licitația pentru tronsonul Hida-Sutor, dar și pentru bazinele de apă din localitățile Sântă Măria și Sânmihaiu Almașului. Cât privește aducțiunea de gaz, comuna face parte dintr-o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară, alături de alte 7 comune, fiind depus un proiect comun în acest sens, atât pentru a spori șansele de aprobare a acestuia cât și pentru a reduce costurile. Deocamdată, proiectul este abia în faza de achiziție a studiului de fezabilitate. Suma pe care o va suporta fiecare primărie este direct proporțională cu numărul de locuitori, însă pentru o unitate administrativ teritorială mică, cu venituri reduse la buigetul local, efortul financiar va fi unul considerabil. În cazul comunei Sânmihaiu Almașului, costurile vor ajunge la circa 140 de miloane de lei noi doar pentru studiul de fezabilitate. Când veniturile anuale ale primăriei sunt de circa patru sute de mii de lei, este foarte greu să te înhami la astfel de proiecte, spune primarul Cornel Lung. Edilul are multe mandate la activ, a prins multe guvernări și știe cum merg lucrurile, cât de mare poate fi diferența între ceea ce se promite de la centru și ceea ce se poate realiza, în teritoriu. Referitor la aducțiunea de gaz, nu e prima dată când se pune această problemă la nivelul comunei.
„Dacă ne uităm la porțile oamenilor, în Sânmihai o să vedeți un „G” mare la intrările a 246 de familii. Am avut aprobată inclusiv cota de gaz, de Ministerul Industriilor, cu mulți ani în urmă, însă lanțul s-a rupt undeva pe la Hida. În perioada aceea, acum 20 de ani, am făcut proiectele pentru oameni, se venea încoace de la Tihău, cu trecere peste satul Racâș, cu toate studiile făcute, dar nu a mai fost cine să finanțeze. Apoi au venit și ne-au spus că vine magistrala de gaz pe Valea Agrijului. Am redimensionat, am plătit alți bani, am făcut alte proiecte, acum iar se repetă povestea. Sper să nu facem din nou cheltuieli degeaba pentru că a demara un proiect de asemenea anvergură costă bani și, dacă nu se finalizează, ai cheltuit banii degeaba”, spune primarul Cornel Lung.
Intenția este de a suporta costurile din fonduri europene însă nici acestea nu se acordă atât de ușor în cazul comunelor mici.
„Dacă nu ai cel puțin două mii de locuitori, nu prea poți accesa fonduri europene, din 80 de puncte ai pierdut automat 20. Noi, spre exemplu, care avem circa 1.600 de locuitori, nu putem concura la proiecte cu comune mai mari, pornim cu dezavantaj din start”, explică primarul comunei Sânmihaiu Almașului. Confortul localnicilor este important, de aceea primăria a alocat bani, fie din bugetul local, surse guvernamenlate sau fonsuri europene pentru a pune la punct unitățile de învățământ, căminele culturale, dar și pentru a construi o capelă sau a moderniza iluminatul public și a crește gradul de siguranță. La școala și grădinița din satul Bercea reîncep lucrările de reabilitare, spun reprezentanții admnistrației locale, după ce au fost întrerupte o perioadă. Cu bani guvernamentali, se lucrează la reabilitarea clădirii. Curtea va fi modernizată și dotată cu mobilier adecvat, împrejumuită cu gard, copiii vor beneficia de băi în incinta clădirii, dar și de o centrală de încălzire pe lemne nouă. Investiția, finalizată acum în proporție de 30 la sută, se ridică la aproximativ 3.800.000 lei, fără TVA. Pe fonduri europene, a fost amenajat un cămin cultural pentru locuitorii din centrul de comună. Grație unei investiții de peste un milion de lei, acesta este complet reabilitat, dotat corespunzător, are băi, apă, încălzire centrală. În localitatea Sântă Măria, pentru ca localnicii să aibă un loc potrivit pentru diferitele evenimente din comunitate, a fost amenajată, cu bani din bugetul primăriei, o sală în incinta școlii din sat, cu intrare separată și cu toate dotările necesare. Tot la școala din Sântă Măria, a fost amenajat din fonduri proprii n grup social. Și tot din bugetul local, adică din taxele și contribuțiile încasate de la localnici, primăria a modernizat iluminatul public în centrul de comună, trecând de la vechile becuri la led-uri. Pentru modernizarea iluminatului public în Sântă Măria și Bercea, primăria a depus spre finanțare un proiect la Ministerul Dezvoltării, prin Fondul de Mediu. Veniturile proprii ale primăriei au fost folosite și pentru introducerea unui sistem de supraveghere video în Sânmihaiu Almașului, proiect care a costat 57 de mii de lei. Sunt instalate 13 camere video, în special în intersecții și la intrările și ieșirile din comună, două dintre ele având capacitatea de a poza numerele de înmatriculare ale mașinilor și pe timpul nopții. O altă investiție pentru care s-au alocat o sută de milioane de lei noi a fost construirea unei capele în localitatea Sânmihaiu Almașului, aceasta fiind, deocamdată, prima din comună.
De menționat faptul că tot primăria Sânmihaiu Almașului suportă cheltuielile de întreținere și funcționare de la Centrul SMURD din localitate, are grijă, în parteneriat cu Parohia, de biserica de lemn monument istoric din localitate.
Deși este o comună mică, Sânmihaiu Almașului dispune de un dispensar medical și de un medic, spre deosebire de alte comune care încearcă de ani de zile să aducă unul. Există, în centrul de comună, și un cabinet stomatologic și o farmacie, astfel că localnicii nu mai sunt nevoiți să se deplaseze zeci de kilometri pentru a beneficia de servicii medicale.