Invazie de viespi in vii și livezi
Tot mai mulți pomicultori și viticultori se plâng de atacuri masive ale roiurilor de viespi în livezi sau în vii. Pagubele sunt considerabile, dacă ținem cont de faptul că fructul atacat, fie el măr sau bob de strugure, putrezește după ce este înțepat de viespe.
Aurel Iștoan, șeful Oficiului Fitosanitar Sălaj, spunea că în fiecare toamnă viespii dau atac la struguri și la fructele dulci. În toamna aceasta parcă-s mai mulți, zice Istoan. Fenomenul are două cauze. Odată că a fost un an secetos și cu producție slabă de fructe, și atunci viespea atacă pomii care au roade cât de cât. Din cauza roadelor puține și a numărului mare de viespi pagubele sunt semnificative. Apoi, nici în livezi și nici în vii nu se aplică tratamente repetate pentru viespi. Tratamentele de iarnă ar stârpi ouăle și ar face ca numărul exemplarelor să scadă. Deocamdată, asta este situația.
stop_coloana Gheorghe Ursente, președintele Asociației Crescătorilor de albine din Sălaj, susține că “atacurile viespilor date la stupi sunt mai dese în toamna asta. Viespea fură mierea și dacă nu urmărești fenomenul te poți trezi cu albinele fără hrană. Și seceta, lipsa de apă, îi face mai agresivi. Pe de altă parte, viespea atacă bobul de strugure, îl înțeapă, iar în urma înțepăturii, din acel loc se hrănește și albina. Paradoxal, dar e un fel de simbioză. Albina n-ar putea culege dulceața din strugure, dacă acesta n-ar fi înțepat de viespe”, explică Ursente.
