Sute de profesori erau pe cale sa-si piarda normele la catedra, iar directorii de scoli erau pusi la munca in mijlocul anului scolar, daca se aplica imediat, asa cum cerea Ministerul Educatiei, nota 4 din anexa 5 la Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013. Aceasta prevede ca directorii de scoli si directorii adjuncti sa nu mai fie degrevati de cele 10 – 14 ore la catedra pe saptamana, ci de maxim patru ore din cele 18 cat presupune norma intreaga.

Situatia a fost prezentata parlamentarilor salajeni de reprezentantii Ligii Sindicatelor din Învatamânt Salaj, intr-o intalnire organizata de Institutia Prefectului Judetului Salaj. Luni, senatorul salajean Gheoghe Pop, a adresat cate o interpelare Ministrului Educatiei, Remus Pricopie, si premierului Victor Ponta, prin care le solicita amanarea aplicarii notei 4 din Legea bugetului privind degrevarea directorilor pana la inceputul anului scolar 2014-2015.

„Daca directorii si directorii adjuncti ai unitatilor de învatamânt preuniversitar nu vor mai fi degrevati de norma didactica, la nivel national, mii de cadre didactice care au obtinut anul trecut normele didactice ale directorilor în functie vor fi nevoite sa iasa din sistem si vor ramâne fara un loc de munca tocmai la mijlocul anului scolar în curs. Mai mult, foarte multi dintre actualii directori ai unitatilor de învatamânt ocupau catedre de Limba si literatura româna si Matematica. Daca acestia se reîntorc la catedra, elevii claselor a VIII-a si ai claselor terminale de stop_coloanaliceu vor fi nevoiti, chiar înaintea examenelor, sa schimbe stilul de învatare, fapt ce va avea consecinta directa rezultate dezastruoase la evaluarile finale.

Atât cadrele didactice vizate de prevederile Legii 356/2013, cât si parintii si elevii, sunt speriati de haosul ce va fi creat în perioada imediat urmatoare. Numai la nivelul judetului Salaj, un judet mic, cu doar 115 unitati de învatamânt cu personalitate juridica, vorbim de peste 150 de cadre didactice ce vor ramâne fara catedra daca directorii pe care-i înlocuiesc la catedra nu vor mai fi degrevati de ore”, sustine senatorul Gheorghe Pop, in interpelarea adresata ministrului Educatiei si premierului.

Viorel Lungu, inspector resurse umane din cadrul Inspectoratului Scolar Judeteana (ISJ) Salaj, ne-a declarat ca marti s-a primit de la minister o instiintare in scoli prin care s-a anuntat ca noile norme privind degrevarea directorilor se vor aplica doar de la 1 septembrie, odata cu inceperea noul an scolar. Lungu a precizat ca alte judete aplicasera deja degrevarea si au facut o greseala, dar la nivelul judetului Salaj nu s-a aplicat inca, nefiind bulversat sistemul de educatiei.