Intrarea in Biserică a Maicii Domnului

In fiecare an, Biserica Ortodoxa, pe data de 21 noiembrie praznuieste sarbatoarea „Intrarea Maicii Domnului in Biserica”. Pentru ca să cunoaștem rostul și semnificația acestei sărbători, să mutăm firul gândurilor noastre de la cele prezente la cele petrecute în zilele apropiate de Întruparea Domnului Iisus Hristos. Vedem parcă în cetatea Nazaretului, din Galileea, chipurile a doi bătrâni, Ioachim și Ana, care-și petrec zilele într-o atmosferă de pace, de liniște cucernică și rugăciune. Deși îndestulați cu de toate, viața lor liniștită și luminoasă era tulburată de umbra unei tristeți: n-aveau copii. Iar la iudei însemna mare necinste pentru familia care nu avea copii, căreia i se stingea spița neamului. Deși bătrâni, ei stăruiau în rugăciuni ca Domnul să ridice ocara numelui lor între rudeniile și semenii lor, binecuvântându-i cu dar de copil, și au făcut făgăduința că, de li se va dărui o odraslă, băiat sau fată, o vor închina Domnului la Templul din Ierusalim. Dumnezeu a ascultat rugăciunile celor doi bătrâni, iar Ana a născut o pruncă pe care au numit-o Maria sau Miriam. Fruct al unui pântece neroditor, Maria a odrăslit ca un trandafir în zăpezile vârstei înghețate a părinților ei. După naștere, prunca Maria a petrecut trei ani în liniștea casei părintești. În viața monotonă a bătrânilor Ioachim și Ana, Maria, răsărită ca un,,crin între vâlcele”(Cântarea Cântărilor 2,1), aduce veselie și speranță . Oricine se bucură de seninătatea și nevinovăția ochilor unui copil, încât înțelegem că și cei doi părinți, în bucuria nespusă a inimii lor, puteau grăi ca înțeleptul Solomon: „Flori pe câmp s-au arătat și a sosit vremea cântării, în țarină glas de turturea se aude” (Cântarea Cânt.) La vârsta de trei ani, Maria urma să părăsească liniștea netulburată de griji a căminului părintesc. Ioachim și Ana n-au uitat făgăduința făcută de ei lui Dumnezeu, și o vor împlini. La această vârstă fragedă, când copilul este mai drăgălaș, iar prin gingășia și voioșia lui firească poate să descrețească fruntea îngrijorată a părinților, alungându-le supărarea și apăsarea de pe inimă, bătrânii părinți s-au lipsit de această bucurie omenească, și-și vor împlini făgăduința făcută lui Dumnezeu. stop_coloana Ce-au simțit cei doi bătrâni la despărțire? Cine este atât de lipsit de imaginație încât să nu bănuiască? Au iubit-o? Este prea puțin spus. și cu toate acestea, părinții își calcă pe inimă, își strivesc lacrimile sub gene, biruiesc legăturile firești care îi leagă de scumpa lor odraslă, și se îndreaptă spre Ierusalim, ca să reîntoarcă lui Dumnezeu darul primit. De la Dumnezeu a venit și la El se întoarce. Icoana praznicului ne arată cum s-a petrecut acest moment din viața Celei ce va fi Maica Domnului și Maica noastră. Condusă de Sfinții ei părinți, de cete de fecioare cu făclii aprinse în mâini, prunca Maria a fost adusă la Templul din Ierusalim. Din rânduială dumnezeiască, marele arhiereu Zaharia și cu soborul preoților și leviților au ieșit în întâmpinarea alaiului. Deși doar de trei ani, Maria a urcat singură cele 15 trepte ce duceau în Templu, iar Zaharia arhiereul a cunoscut prin descoperire dumnezeiască că cea care este adusă în Templu va deveni ea însăși „Sfânta Sfintelor”. De aceea, spre mirarea celor de față, o ia în brațele sale pe micuța Maria și o duce înlăuntrul locașului, până în Sfânta Sfintelor, unde nu intra decât arhierul, și numai odată pe an. Aici, va vietui Maria 12 ani, primind hrană cerească și învrednicindu-se de minunate arătări. Această Floare a Cerului, nu se putea dezvolta decât acolo, unde Cerul este pe pământ, în preajma prezenței Celui Preaînalt, în Casa Domnului.