Fiul cel mai tânăr, ajuns într-o ţară depărtată ,,şi-a risipit averea, trăind în desfrânări”. Era departe. Tatăl nu era de faţă pentru că fiul plecase de la fa?a lui. Dar cum? Se poate ca un tată să piardă vreodată din vedere pe fiul lui? Nu, niciodată! Îl urmăreşte cu privirea, tot timpul şi pretutindeni, trăieşte în fiul lui. Fiul însă nu trăieşte în tatăl lui. Stări sufleteşti, psihologice cum se spune, deosebite. Fiul, mai ales în prima perioadă a tinereţii sale când se descoperă pe sine, ia cunoştinţă de sine, de capacitatea, forţa, talentul său, trăieşte fermecat de el, îndreptat spre sinea lui. Unul singur ,,Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, Iisus Hristos”, a putut rosti, cu o neclintită hotărâre şi pentru eternitate:,,Tatăl e în Mine şi Eu în TatălÎ( Ioan 14, 1o). Dar fiul cel tânăr- din pilda-ce a făcut? A trăit în desfrânări. Cum adică? Adică a petrecut viaţa în păcate şi neorânduieli, în beţie, în certuri, în mânie, în risipire şi, mai ales, în desfrâu, prin care forţele vitale se irosesc degrabă. După ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Foamete şi lipsă în ,,ţara aceeaÎ, în lumea pe care şi-a ales-o, şi l-a dus până la ruină. Unde puteau duce, dealtfel, toate decât aici? Tânărul s-a alipit de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. şi dorea să-şi sature pântecele din roşcoveele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu i le dădea. Iată imaginea robiei păcatului şi a lipsei dusă până la limită. Dar în ceasul celei mai mari disperări, lipsuri şi spaime, o scânteie s-a aprins în el. A sclipit în el ca o lampă fermecată, lumina de mult uitată a conştiinţei. şi în această lumină el şi-a venit în sine. Ce-I ,,sineaÎ care nu se pierduse în fiul rătăcit şi care nu se pierde total în nimeni dintre noi: cu un cuvânt, e chipul lui Dumnezeu şi ochiul Lui în noi. Se ruinează, se strică, se întunecă, dar iese iarăşi la lumină, chiar din păcat, căci mai adânc decât păcatul e dumnezeiescul din noi. stop_coloana Abia în lumina aceasta a văzut el prăpastia în care căzuse, s-a trezit din groaznica-i rătăcire. şi a prins să cântărească viaţa pe care o duse la tatăl său cu viaţa pe care o ducea acum. şi a zis:,,Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!” De îndată ce i-a licărit în suflet acea luminiţă întru care a văzut ce deosebire este între viaţa lângă tatăl său şi cea pe care o duce înstrăinat, fiul risipitor s-a hotărât:,,Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meuÎ. ,,Sculându-mă!Î Momentul deciziei, al deşteptării, al trezirii. Începe de acum un nou drum, de acum spre Tatăl, spre pâinea Lui. Iar Tatăl? ,,Departe fiind el – fiul, l-a văzut. şi alergând a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Fiul cel întors îi spune ce-şi pusese în gând să spună: ,,Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Dar nu apucă să zică tot ce avea de gând; mai departe urma: Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Căci aici tatăl îl opreşte. Pe cât de mare i-a fost durerea la plecarea fiului de acasă, pe cât de mare i-a fost răbdarea, pe atât de mari îi sunt acum iertarea şi bucuria. Nu-l lasă pe fiu să se umilească cerându-i să-l primească ca slugă, nu! Ci îmbrăţişându-l şi sărutându-l aşa zdrenţăros cum era, murdar şi sălbăticit, le strigă slujilor:,,Aduceţi degrabă haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l junghiaţi şi, mâncând, să ne veselim. Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflatÎ. Aşa primeşte Dumnezeu pe păcătoşii care se căiesc de păcatele lor.
Intoarcerea fiului risipitor (Luca 15, 11 32)
Articole
Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise, susține ministrul educației, Daniel David
Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii,…
Mai mult...În 2025, Bacalaureatul începe din ianuarie
Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a susțin luna aceasta probele de competențe ale examenului de Bacalaureat. O altă noutate față de anii anteriori este aceea că elevii vor putea să-și vadă lucrările după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de a depune contestații. În perioada 27-29 ianuarie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. În intervalul 29-31 ianuarie e programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în perioada 3-5…
Mai mult...