În urmă cu un an, în Sălaj s-a produs cea mai importantă schimbare politică la nivelul județului din ultimii 20 de ani: administrația județului a fost pierdută de către PSD, iar noul președinte al Consiliului Județean a fost ales Dinu Iancu-Sălăjanu, din partea PNL. O schimbare care s-a dorit a fi de viziune asupra direcției de dezvoltare a județului. Acum, la un an de la schimbarea conducerii administrative a Consiliului Județean Sălaj, am vrut să aflăm cum s-au așezat lucrurile în instituție și cum s-a acomodat noul președinte la connducerea celui mai înalt for sălăjean.
Reporter: Domnule președinte, ați preluat șefia Consiliului Județean Sălaj într-un moment dificil pentru întreaga țară, în plină pandemie de Covid-19 și de atunci a trecut un an. Privind retrospectiv, cât de dificil a fost pentru Dinu Iancu Sălăjanu?
Dinu Iancu-Sălăjanu: A trecut un an de când sălăjenii mi-au dat votul de încredere și mi-au oferit oportunitatea de a contribui la reclădirea acestui județ. Am preluat funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj în plină pandemie, într-un moment extrem de dificil, când Sălajul avea cea mai mare rată de infectare din țară, iar Zalăul era primul municipiu reședință de județ plasat în carantină. Cu ajutorul personalului medical, al presei, al mediului privat și al întregii comunități care s-a mobilizat pentru a sprijini sistemul sanitar în lupta cu COVID-19, am reușit să gestionăm foarte bine această criză. Pot spune, fără să exagerez, că provocările cu care ne-am confruntat în tot acest timp au fost unele fără precedent, de la cele care au vizat sistemul de sănătate, la cele legate de creșterea vertiginoasă a preţurilor la materialele de construcţii, care au generat probleme serioase în implementarea unor proiecte.
Alături de întreaga echipă din Consiliul Judeţean Sălaj, am depus toate eforturile pentru ca lucrurile să meargă în direcția corectă, pentru a găsi soluții rapide și eficiente la noile realități sanitare și a pune în mișcare proiectele pe care ni le-am asumat.
În ciuda obstacolelor de care ne-am lovit, am abordat totul cu maximă seriozitate, am făcut administrație în mod profesionist și am crezut în tot ceea ce ne-am propus să facem pentru sălăjeni. Doar în acest fel putem reda cetățenilor încrederea în administrația publică, putem transforma în realitate sloganul “Reclădim Sălajul” și demonta mitul conform căruia Sălajul este un județ mic și neimportant.
Încă din prima zi a mandatului meu, am promis că voi face mai puțină politică și mai multă administrație, și vreau să cred că m-am ținut de cuvânt. Astfel, activitatea mea în fruntea Consiliului Județean Sălaj a avut în atenție prioritățile pe care le-am anunțat în campania electorală și care vizează, în principal, dezvoltarea economică a județului, sănătatea și infrastructura rutieră, precum și recâștigarea la nivel de comunitate a încrederii în forțele proprii și în viitorul județului nostru.
Reporter: Atunci, să le luăm pe rând. Sălăjenii s-au plâns mereu de starea infrastructurii rutiere. A trecut, e adevărat, doar un an de când ați ajuns președintele Consiliului Județean și, când vorbim despre infrastructură rutieră, știm că durează până se văd rezultatele. Totuși, în ce stadiu suntem la acest moment?
Dinu Iancu-Sălăjanu: În acest moment, la capitolul drumuri județene, avem în implementare proiecte de reabilitare și modernizare pe aproape 260 km, în valoare de circa 678 milioane de lei, însemnând o creștere cu aproximativ 25% față de momentul preluării mandatului. Suma include atât fonduri europene nerambursabile sau alocări guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cât și fonduri de la bugetul propriu al Consiliului Județean Sălaj. Obiectivul nostru este să asigurăm un transport civilizat, o infrastructură care să sprijine economia locală și legături mai bune nu numai între mediul urban și cel rural, ci și între Sălaj și județele învecinate.
Reporter: Vorbim de foarte mulți bani care intră în infrastructura rutieră. Poate bugetul județului să suporte asemenea investiții?
Dinu Iancu-Sălăjanu: Nu trebuie să ne raportăm doar la fonduri proprii, ci si la fonduri europene sau naționale. Dacă ar fi să detaliem, șase drumuri județene, însumând 141,5 km, se află în plin proces de reabilitare și modernizare din bani europeni atrași prin POR 2014-2020. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 300 milioane de lei. Vorbim de reabilitare drum județean DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Zalău – Creaca, reabilitare şi modernizare DJ 108A: limită județ Cluj – Bogdana, reabilitare şi modernizare DJ 108D: Crişeni (DN 1H) – Cehu-Silvaniei (DJ 196), reabilitare și modernizare DJ 191D: Valcău de Jos – Fizeș – Sîg – Tusa – limită județ Cluj, punere în siguranță sectoare de drum afectate de alunecări de teren pe DJ 191D și reabilitare și modernizare DJ 109E: limită județ Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani). Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), am dus mai departe proiectul pentru reabilitarea și modernizarea DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec, pe o lungime aproape 16,5 km și cu o valoare de circa 22 milioane de lei. Acestor investiții li se adaugă cele finanțate de la bugetul propriu al Consiliului Județean Sălaj, aflate în execuție sau în diverse faze de achiziție a lucrărilor sau a documentațiilor. Sunt vizați aproape 100 km de drumuri județene, însumând investiții de 356 milioane de lei. În execuție avem reabilitare DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A), reabilitare DJ 108D: Cehu Silvaniei – limită județ Maramureș, modernizare DJ 109F: Fodora –DN 1C, consolidare pod pe DJ 110C, în localitatea Ileanda (a fost depus pentru rambursare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”).
În diverse faze avem amenajare accese și elemente de scurgere a apelor pe DJ 109E: limită județ Cluj – Fodora –Rus, lucrări de intervenţie (reabilitare) DJ 109: limită județ Cluj – Dragu, reabilitare și modernizare DJ 108A: Prodănești – Jibou (DN 1H), reabilitare și modernizare DJ 108N: limită județ Cluj – Petrindu –Tămașa – Cuzăplac – Almașu – Băbiu –Mesteacăn – DJ 108A, reabilitare si modernizare DJ 108E: DJ 108A – Someş Guruslău-Năpradea, modernizare DJ 108T, sector: limită județ Maramureș – Cehu Silvaniei, amenajare accese și sisteme de colectare și evacuare a apelor pluviale pentru DJ 109F: Gâlgău – Poiana Blenchii – limită județ Maramures.
Reporter: Ați avut parte și de unele reproșuri de la consilierii județeni din opoziție cu privire la alocări de fonduri pentru pietruiri de drumuri.
Dinu Iancu Sălăjanu: Adevărat, nu putem să facem reabilitări peste tot, dar pentru că ne dorim să se poată circula în condiții civilizate în întreg județul, pe lângă lucrările de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, în acest an am acordat atenție și lucrărilor de reparații și plombări. Astfel, în acest an am finalizat lucrări de așternere covoare bituminoase pe DJ 108A: Bogdana – Agrij și DJ 110A, DN 1F – Guruslău – Coșeiu – Archid – limită județ Satu-Mare. De asemenea, am executat lucrări de întreținere cu îmbrăcăminți asfaltice pe opt drumuri județene, cu o lungime totală de peste 140 km, valoarea contractului fiind de 880.000 de lei.
Reporter: Nicio instituție nu se poate descurca din fonduri proprii când e vorba de infrastructură. Aveți în vedere, din câte înțeleg, să obțineți finanțări din fonduri europene și nu numai.
Dinu Iancu-Sălăjanu: Exact, pentru că nu dispunem de venituri suficiente pentru a rezolva în întregime problemele județului, suntem preocupați să atragem resurse bugetare din toate sursele de finanţare pe care le avem la dispoziţie, europene sau guvernamentale. În acest fel, maximizăm bugetul de investiţii şi reușim să implementăm cât mai multe proiecte în toate domeniile pe care le gestionăm, în vederea creșterii competitivității economice și îmbunătățirii condițiilor de viață ale sălăjenilor. Prin diferite linii de finanțare nerambursabilă propunem pentru modernizare peste 300 km de drumuri județene.
Reporter: Am văzut că încercați să atrageți finanțare și prin Programul “Anghel Saligny”.
Dinu Iancu-Sălăjanu: Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” reprezintă o oportunitate de a continua investițiile în dezvoltarea județului. Astfel, ne-am propus să depunem 14 proiecte în valoare totală de 622 milioane de lei, pentru reabilitarea și modernizarea a 124 km de drumuri județene, respectiv pentru consolidarea și punerea în siguranță a patru poduri. Toate cele 14 proiecte au fost deja încărcate pe platforma electronică a Ministerului Dezvoltării.
Este vorba despre modernizare DJ 108S: Zalha – Bezded – Cernuc, reabilitare și modernizare DJ 108F: DN1H – Șimleu Silvaniei – Măeriște – Sărmășag – Chieșd – limită județ Satu Mare, reabilitare și modernizare DJ 109: limită județ Cluj – Dragu – Hida (DN 1G), reabilitare și modernizare DJ 110A: DN 1F – Guruslău – Coșeiu – limită județ Satu-Mare, reabilitare și modernizare DJ 191 E: DJ 108G – Peceiu – Bănișor – Ban – Sâg (DJ 191D), reabilitare și consolidare DJ 191G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de Jos (DJ 191D), modernizare DJ 109P: Camăr – limită județ Satu Mare, punere în siguranță pod peste râul Someș, pe DJ 108E, punere în siguranţă pod peste râul Someș, pe DJ 108S, în localitatea Rus, punere în siguranță pod peste Valea Șimișnei, pe DJ 108S, în localitatea Șimișna, consolidare pod pe DJ 110C, în localitatea Ileanda, reabilitare și modernizare DJ 103N: limită județ Cluj – Halta Jebucu – Jebucu – Sfăraș – DN1G, reabilitare și modernizare DJ 110: Carastelec – DJ 108F (Halta Giurtelecu), reabilitare DJ191D: DN1H – Nușfalău – Boghiș – Valcău de Jos.
Sunt proiecte mature, pentru care avem întocmite documentații DALI sau proiecte tehnice. Pentru două – consolidare pod pe DJ 110C, în localitatea Ileanda și reabilitare și modernizare DJ 109: limită județ Cluj – Dragu – Hida (DN 1G) – avem semnate inclusiv contractele de execuție lucrări.
Am ales cele 14 proiecte în urma unei evaluări serioase făcute cu specialiștii din executivul Consiliului Județean Sălaj, ținând cont de starea de viabilitate, de rolul pe care îl joacă aceste tronsoane în rezolvarea problemelor de conectivitate cu județele vecine, dar și de impactul bugetar.
Reporter: Revenind la atragerea de fonduri europene…
Dinu Iancu-Sălăjanu: Accesarea fondurilor europene reprezintă o cale sigură pentru dezvoltarea județului și o șansă pentru ca Sălajul să devină un actor important, cu rol strategic în Regiunea Nord-Vest. De asemenea, pentru continuarea investițiilor în vederea îmbunătățirii infrastructurii rutiere a județului, suntem pregătiți cu documentația necesară pentru a accesa fonduri europene prin POR 2021-2027 pentru opt tronsoane de drumuri județene: DJ 109P: DN 1H –Halmășd – Cerâșa –Cosniciu de Jos – Ip – Zăuan Băi – Camăr – lim. jud. Satu-Mare; DJ 108A: Bogdana – Buciumi – Agrij – Românași (intersecție DN 1F); DJ 110B: DN 1H –Șimleu Silvaniei –Ilișua –Lompirt –DN 1F –Sărmășag –Derșida –Bobota –Zalnoc –Camăr (DJ 108P); DJ 108R: DN 1F – Treznea – Agrij; DJ 108N: limită județ Cluj – Petrindu – Tămașa – Cuzăplac – Almașu – Băbiu – Mesteacăn; DJ 110E: DN 1H – Plopiș – Făget – limită județ Bihor; DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A) și DJ 108B: DN 1H (Surduc) – Brâglez – Fabrica – Gârbou – Cernuc – limită județ Cluj.
Reporter: În aproape toate ieșirile publice ați marșat pe Sănătate, ca domeniu prioritar pentru mandatul dumneavostră.
Dinu Iancu-Sălăjanu: O atenţie specială am acordat-o domeniului sanitar și gestionării optime a situaţiei pandemice. Sănătatea sălăjenilor și dezvoltarea unui sistem de sănătate solid și eficient rămân priorități ale administrației județene. Avem, astăzi, în implementare, proiecte în valoare de peste 90 milioane de lei, mai mult de jumătate din sumă fiind atrasă prin programe europene. Spre exemplificare, prin POR 2014-2020 avem extindere, modernizare și dotare UPU-SMURD la Spitalul Județean de Urgență – 15,35 milioane de lei și dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat de specialitate din cadrul SJU Zalău – 11,66 milioane de lei. Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, dotarea spitalelor din județul Sălaj cu echipamente necesare pentru tratarea pacienților cu COVID-19 – 20,78 milioane de lei. Din bugetul propriu finanțăm amenajarea parcare și spațiu de agrement în zona SJU Zalău – 8,51 milioane de lei, extindere și dotare Ambulatoriu de specialitate – 7,57 milioane de lei, reabilitare, modernizare și extindere pe verticală la Secția Recuperare (proiectare), extindere, modernizare, consolidare și dotare SJU Zalău (Bloc Operator) (proiectare), execuție rezervor de apă de 400 mc la secțiile exterioare ale SJU Zalău, execuție rezervor de apă de 500 mc la sediul SJU Zalău. Avem în pregătire o achiziție pentru elaborarea unui Master Plan pentru prioritizarea investițiilor la SJU Zalău, în vederea armonizării investițiilor existente cu cele pe care ni le propunem să le realizăm (construire Centru Oncologic, Bloc Operator, Heliport și Propuneri de sistematizare a spațiului existent). Plus, prin Compania Națională de Investiții, proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare Secție Psihiatrie din cadrul SJU Zalău – 26,7 milioane de lei.
Reporter: Cum stăm cu gestionarea deșeurilor?
Dinu Iancu-Sălăjanu: Continuăm investițiile și în infrastructura sistemului de gestionare a deșeurilor. Sălajul deține unul dintre puținele sisteme funcționale din țară, fiind, de altfel, cea mai mare investiție din județ în perioada anterioară de programare. În acest sens, avem în derulare un contract de servicii de proiectare ce vizează dezvoltarea SMID-ului.
Reporter: În campania electorală ați vorbit despre crearea unui parc industrial. E prea devreme să vă întrebăm dacă mai susțineți un astfel de proiect?
Dinu Iancu-Sălăjanu: Crearea unui parc industrial în județul nostru rămâne o altă prioritate a mandatului meu. Așa se face că în acest prim an am făcut pași importanți pentru materializarea acestui obiectiv, reușind să finalizăm Studiul de oportunitate. De asemenea, a fost identificată locația viitoarei construcții, iar în prezent suntem pe punctul de a semna contractul de servicii cu un evaluator autorizat ANEVAR în vederea evaluării terenurilor necesare. După finalizarea acestor proceduri, vom demara achiziția serviciilor de proiectare pentru sistematizarea terenului și introducerea utilităților.
Reporter: Ce alte aspecte pot ajuta la dezvoltarea Sălajului, în viziunea noii administrații?
Dinu Iancu-Sălăjanu: Sălajul trebuie să mizeze pe turism, ca motor de creștere a economiei locale. Iar unul dintre atuurile Țării Silvaniei, care poate aduce un număr mare de turiști și poate pune în evidență județul pe harta României, îl reprezintă Complexul Arheologic Porolissum-Moigrad, un loc încărcat de istorie. Cred că putem promova mai bine acest principal obiectiv turistic al Sălajului, pentru a oferi vizitatorilor o experiență turistică complexă și unică.
În acest sens, pregătim un caiet de sarcini pentru elaborarea documentației în vederea “Dezvoltării infrastructurii turistice și punerii în valoare a Complexului Arheologic Porolissum”.
Demersul va viza amenajarea unui muzeu în aer liber, restaurarea Castrului, elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui muzeu de sit, a unei parcări generoase, un plan de accesibilizare a zonei, cu drum de acces, alei pietonale, piste pentru biciclete, traseu tematic – “Frontierele Imperiului Roman”, studiu peisagistic etc.
Reporter: Bani pentru biserici… s-a tot vorbit despre asta în trecut. Continuați programele finanțate de către Consiliul Județean?
Dinu Iancu-Sălăjanu: Nu e vorba de bani pentru biserici, ci am continuat programul de finanțare a proiectelor de asistență socială derulate de unitățile de cult și de ONG-uri (buget alocat: 1,4 milioane de lei), pe cel privind activitățile sportive, de tineret și recreative (buget alocat: 450.000 de lei), dar și pe cel de finanțare a monumentelor istorice (buget alocat: 400.000 de lei). În plus, am introdus o nouă linie de finanțare pentru susținerea sportului de masă, pornind de la convingerea că sportul joacă un rol important în dezvoltarea armonioasă și în menținerea sănătății. Prin acest program, am alocat o finanțare de 250.000 de lei către cele 50 de cluburi afiliate la Asociația Județeană de Fotbal Sălaj, reprezentând nu mai puțin de 75 de echipe de copii, juniori și seniori, care au beneficiat, astfel, de mingi și echipamente sportive noi.
Reporter: În loc de concluzie, după primul an de mandat…
Dinu Iancu-Sălăjanu: Știu că nevoile județului sunt multe, iar așteptările sălăjenilor sunt mari. Lucrurile importante nu se pot face, însă, peste noapte, de aceea vreau să mulțumesc fiecărui cetățean al acestui județ pentru încredere, înțelegere și răbdare. În același timp, vă asigur că voi continua să fac tot ce îmi stă în putință pentru un viitor mai bun al sălăjenilor, pentru un județ atractiv pentru investitori, cu un mediu economico-social competitiv, stabil și diversificat, pentru un județ în care tinerii să dorească să revină după finalizarea studiilor, pentru a-și întemeia o familie și a-și găsi un loc de muncă. Sălajul poate și trebuie să joace un rol important în Regiunea Nord-Vest.
Dinule, dacă tot ați realizat succesuri multe, de ce v-ați mai apucat voi libăralii să lingeți unde ați scuipat ?
Vin pededistii si va fura toti banii europeni. Ati facut o laie, cantaretule, daca dati mana cu psedeul! Astia au luptat mereu impotriva masurilor de prevenire a coronavirusului si acum voi ii luati sa va ajute sa treceti pandemia?
A ajuns Como șeful peste Dinu, el comanda ce se face în salaj. Votam como
Un CD cu pricesne sau colinde ? La realizări ma refer! Era mai potrivit ! Lauda de sine …nu miroase a bine….. spune un vechi proverb! Restul e ….gargară!!!
vai de ea dezvoltare
in afara de drumuri nu face nimic pentru judet… face numai afaceri cu mincinosul inserco si sageata. de ce nu verifica nimeni calitatea care o fac?! sa dezvolte judetul?