Internatul Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalau va fi dotat cu mobilier abia anul viitor, desi reabilitarea cladirii a fost finalizata. Autoritatile locale nu au reusit sa gaseasca fondurile necesare achizitionarii mobilierului si nici sponsorizari, astfel ca, la fel ca in anul scolar precedent, elevii sunt cazati in alte internate din municipiu sau unii au ales chiriile.
Radu Capilnasiu, primarul municipiului Zalau, a declarat pentru Graiul Salajului ca a incercat sa gaseasca solutii de finantare, atat prin intermediul proiectului de reabilitare al API, derulat pe fonduri europene, cat si de la bugetul local, insa, pana la sfarsitul acestui an cu siguranta nu se vor gasi fonduri. Edilul spune ca dotarea cu mobilier a internatului a fost cuprinsa in proiect, dar a fost considerata cheltuiala neeligibila si a fost retrasa. In bugetul local pe anul 2012 nu sunt prevazute sumele necesare achizitionarii mobilierului, iar sponsorizari inca nu s-au gasit.
„Proiectul de reabilitare al Colegiului Tehnic are termen de finalizare 2013. Pana atunci vom gasi resurse sa dotam cu mobilier internatul. Am incercat sa obtinem o sponsorizare din Germania, dar nu am primit inca un raspuns, iar in bugetul local nu avem sumele prevazute. Cel mai probabil, in primavara anului viitor vom avea toate dotarile acolo. Nu putem sa crestem impozitele si taxele locale sau sa marim taxa la internat pentru a cumpara mobilier. Vom avea alte solutii, mai bune. Elevii sunt cazati, in marea lor majoritate, la internatul Grupului Scolar Mihai Viteazul, unde s-au imbunatatit conditiile in urma investitiilor”, precizeaza Capilnasiu.
In anul scolar precedent, elevii de la API care provin din alte localitati au fost rasfirati prin toate internatele din municipiu. Unii au ales internatul de la „Mihai Viteazul”, altii au locuit la „Voievod Gelu” sau la Pedagogic, iar cei din familii mai instarite au locuit in chirie.