Inter Cizer și-a aflat adversarele din faza regională a Cupei României

Câștigătoare, în premieră, a fazei județene a Cupei României, Inter Cizer și-a aflat miercuri adversarele din faza regională a Cupei României. Tragerea la sorți a avut loc la sediul Federației Române de Fotbal, fiind al patrulea sezon cu noul format al acestei competiții.

Inter Cizer va evolua în Grupa 2 din Regiunea 2, urmând să întâlnească în această fază Club Atletic Oradea (câștigătoarea fazei județene Bihor) și Viitorul Livezile (câștigătoarea fazei județene Bistrița-Năsăud). Primul meci este programat în 9 iulie, între CAO Oradea și Viitorul Livezile, urmând ca Inter Cizer să susțină primul meci în 12 iulie, împotriva formației orădene. În 16 iulie este programat jocul dintre Viitorul Livezile și Inter Cizer, urmând ca echipa clasată pe primul loc din cele trei formații să joace finala Regiunii împotriva câștigătoarei Grupei 1. În prima grupă se vor întâlni: Sticla Arieșul Turda, Unirea Tășnad și Progresul Șomcuta Mare. Finalele regiunii sunt programate în data de 19 iulie, iar câștigătoarele celor șapte regiuni vor accede în turul 1 al fazei naționale, programat în data de 30 iulie.
Reamintim că Inter Cizer a câștigat finala județeană a Cupei Ropmâniei la penalty-uri împotriva campioanei județene, AS Chieșd.