decembrie 5, 2025

Intabularea devine obligatorie pentru acordarea subvențiilor in agricultură

imagine-articol0_43456

Ca să poată beneficia de acordarea de plăți directe, fermierii trebuie să fie înscriși în Registrul unic de identificare, administrat de APIA, să depună cerere unică de plată în termen și să-și întăbuleze proprietatea. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de Ordonanță pentru aprobarea schemelor de plăți directe care se acordă în agricultură în perioada 2015 – 2020.

Fermierul trebuie să demonstreze că e fermier activ dacă primește plăți mai mari de 5.000 de euro din fonduri europene și să se înregis-treze sub o formă juridică – a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. În ceea ce privește întabularea terenurilor agricole, pentru a putea primi subvenția pe suprafață sau alte forme de sprijin pentru agricultură, ministrul Agriculturii a explicat că măsura trebui să devină obligatorie. „De ce trebuie să recurgem stop_coloana la obligativitatea  întăbulării? Pentru că, cu si-guranță România va trebui să treacă la sistemul de plată unică pe fermă, nu pe suprafață, ceea ce înseamnă că toate formele de sprijin pe care le primește fermierul trebuie să fie înglobate într-o singură plată, pe fermă, astfel că trebuie să fie terenul întabulat ca să putem acorda plățile. Este o obligativitate a Comisiei Europene”, a mai spus ministrul Agriculturii. Deoarece cadastrul se va realiza gratuit pentru fermieri, așa cum se laudă guvernanții, agricultorii vor trebui să suporte costurile întabulării. Și acestea nu sunt de neglijat.