Instituţia Prefectului Sălaj organizează vineri, 13 mai, un eveniment de marcare a 30 de ani de la reînfiinţare, precum şi inaugurarea Palatului Administrativ Zalău, clădire reabilitată printr-un proiect cu finanţare europeană.
Evenimentul va debuta la ora 9.00, la Zalău, la Sala Porolissum a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, festivitatea de inaugurare a Palatului Administrativ fiind programată în jurul orei 10.00, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj.
La eveniment au confirmat prezenţa ministrul de Interne – Lucian Bode, secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne – Aneta Matei, directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului – Teodor Gheorghe şi directorul general al Direcţiei Generale Logistice MAI – chestor de poliție Peligrad Ion.
157 de ani de activitate
Istoria Instituţiei Prefectului începe acum 157 de ani, atunci când, la 2 aprilie 1864, apărea “Legea pentru Consiliile Judeţene”, care instituia Consiliul Judeţean şi Prefectul ca organe administrative la nivel judeţean. La vremea respectivă, prefectul era “cap al administraţiunei judeţene”, care “dirigă toate lucrările acestei administraţiuni şi execută hotărârile consiliului judeţean”.
Primul prefect al judeţului Sălaj a fost avocatul Gheorghe Pop, numit în 1 aprilie 1919, acesta locuind o perioadă într-un imobil situat actualmente în spatele actualului sediu al Instituţiei Prefectului. De-a lungul timpului, instituţia a suferit numeroase transformări, având un rol important în dezvoltarea României, atât din punct de vedere economic, cât şi cultural şi social.
Data de 2 aprilie a fost instituită, conform unui act legislativ adoptat în 2018, ca Ziua Instituției Prefectului. Termenul de prefect (praefectus) este prezent încă din antichitatea romană, având sensul de cârmuitor, conducător, șef administrativ al unei provincii, oraș sau serviciu public, comandant militar de rang înalt. Prefectura desemna instituția ca autoritate administrativă în provincia sau circumscripția teritorială.
Chiar dacă pe parcursul timpului titulatura a suferit modificări, instituția ca atare și conducătorul ei au avut, în mare, aproximativ aceleași prerogative și atribuții. În administraţia românească, prefectul a fost introdus la mijlocul secolului al XIX-lea, după model francez, prin legislaţia reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Prefectul era numit prin decret al domnitorului, iar mai apoi al regelui şi avea atribuţii importante privind conducerea politică şi administrativă. După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, administraţia judeţeană din Transilvania a fost pusă sub autoritatea prefectului, cel care asigura respectarea legilor. Primul prefect al Sălajului a fost Gheorghe Pop, numit în funcţie în 1919, primul său ordin având ca obiect satisfacerea nevoilor alimentare ale populaţiei judeţului, greu încercată în Primul Război Mondial. În perioada interbelică, Sălajul a mai avut încă 17 prefecţi, iar mai apoi, până la instalarea regimului comunist, cinci prefecţi. În 1950, prefecturile au fost înlocuite de consiliile populare, judeţul Sălaj fiind desfiinţat, pentru a fi reînfiinţat în 1968.
După căderea regimului comunist, primul primar și apoi prefect al Sălajului (numit în funcție în iulie 1990, după apariția Legii nr. 5/1990 ) a fost Victor Hălmăjan (iulie 1990-aprilie 1992). I-au urmat Nicolae Dunca (aprilie 1992 – ianuarie 1993), Leontin Badea (ianuarie 1993 – septembrie 1996), Mircea Nicoschi (septembrie 1996 – decembrie 1996), Dumitru Gheorghe Tamba (decembrie 1996 – ianuarie 2000), Marcel-Virgil Țurcaș (ianuarie 2000 – octombrie 2000), Aurel Dănuț Vaida (octombrie 2000 – ianuarie 2001), Tiberiu Marc (ianuarie 2001 – aprilie 2004), Ionel Ciunt (aprilie 2004 – ianuarie 2005), Andrei-Barbu Todea (ianuarie 2005 – februarie 2009), Ionel Ciunt (februarie 2009 – octombrie 2009), Andrei-Barbu Todea (octombrie 2009 – ianuarie 2010), Vegh Alexandru (ianuarie 2010 – mai 2012), Chiș Filonaș (mai 2012 – martie 2013), Ionel Ciunt (martie 2013 – martie 2016), Nițu Marin (martie 2016 – martie 2017), Florian Florin (martie 2017 – decembrie 2019), Țurcaș Marcel-Virgil (decembrie 2019 – martie 2021).
Începând cu luna martie 2021, în funcţia de prefect al judeţului Sălaj a fost numit Dari Toma, secondat actualmente de subprefecţii Virgil Ţurcaş şi Florin Florian.
Prefectul are atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale și respectării ordinii publice, în exercitarea rolului constituțional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, atribuții privind verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației publice locale și atacarea actelor administrative ale acestor autorități pe care le consideră ilegale, atribuții de îndrumare, la cererea autorităților administrației publice locale, privind aplicarea normelor legate de sfera de competență, atribuții în domeniul situațiilor de urgență.
În ianuarie 2021, Guvernul a aprobat un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede modificarea statutului prefectului și a subprefectului, astfel încât aceștia să nu mai fie înalți funcționari publici, ci să aibă funcție de demnitate publică. Modificarea a survenit pentru a fi în acord cu rolul constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, reprezentare în a cărei asigurare un rol cheie îl are sprijinul acordat la nivel politic, de către partide.
Clădire complet reabilitată, printr-un proiect de peste 25 de milioane de lei
Palatul Administrativ din Zalău, ce găzduieşte sediul Instituţiei Prefectului, a fost reabilitat printr-un proiect european în valoare totală de peste 25 de milioane de lei, recepţia la finalizarea lucrărilor având loc în luna martie.
Lucrările, care au început în 2018 și au fost finalizate anul acesta, au vizat anveloparea clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă, înlocuirea corpurilor de încălzire cu ventilo-convectoare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de iluminat, instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare şi a unui sistem de management energetic integrat.
.
Nu tare de mult a mai avut loc un bairam de acest gen la C J. Nici un alt judet din țară nu a organizat o asemenea veselie. Nici până azi Consiliul Județean, prin președintele ales, nu a făcut public, prin presă, cât a costat bairamul și din ce bani a fost plătit. Că să știe și sălăjenii, mai ales pensionarii, care nu au bani de alimente, pe ce se cheltuie banii lor.
Și acum urmează Prefectura. Altă distracție, alți bani.
Această clădire a fost construită în perioada ceaușistă așa cum a fost construit și Zalăul cu platforma industrială. Ăștia de care se vorbește la ziar, au ruinat Sălajul !