După celebra metodă de înșelătorie “Accidentul”, șarlatanii au trecut acum la metoda “Covid”. Polițiștii din toată țara se confruntă cu o serie de plângeri din partea unor persoane care au căzut în capcana escrocilor.
Aceștia încearcă să-și convingă victimele că rudele lor au nevoie de tratament de specialitate sau de aparatură medicală pentru a primi oxigen. Infractorii le spun victimelor că o rudă a fost infectată cu Covid-19, apoi următorul pas e să le ceară bani pentru achiziționarea de aparatură medicală, în special ventilatoare, necesare tratării bolnavilor, sau pentru transportul acestora către unitățile medicale, fiind solicitate sume între 5.000 și 30.000 de lei. Celor sunați li se dă un număr de cont în care să vireze banii sau li se solicită datate de pe cardul bancar.
Astfel de înșelăciuni au fost semnalate în aproape toată țara, în special în zonele cu un număr mare de îmbolnăviri. În ultimele două luni, peste 40 de persoane au căzut victime acestor indivizi care îi sunau în numele unor rude infectate cu SarsCov2.
Polițiștii recomandă cetățenilor să nu ofere date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de interlocutor, să nu trimită sume de bani unor necunonscuți, să nu comunice sub nicio formă adresa, indiferent de pretextul invocat, și să sesizeze poliția dacă au suspiciunea că ar putea fi victima unei infracțiuni de înșelăciune. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să ia legătura imediat cu membrul familiei care se presupune că ar fi bolnav, pentru a se convinge de veridicitatea situației. E important să sunați pe numărul pe care îl aveți dumneavoastră, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută. În cazul în care suspectați că ați putea fi victimele unei astfel de înșelăciuni, sesizați de urgență organele abilitate.