Numărul autoturismelor noi inmatriculate anul trecut in Romania a scăzut cu 13,5 la sută, la 81.709 unităţi, iar in decembrie, comparativ cu aceeaşi lună din 2010, a coborat cu 28 la sută, la 7.721 unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Inmatricularea Vehiculelor. In ceea ce priveşte maşinile second hand, inmatriculările s-au redus la mai puţin de jumătate, de la 214.606 unităţi, la 94.488 unităţi. In decembrie, faţă de aceeaşi lună din 2010, au fost inscrise cu aproape 80 la sută mai puţine autoturisme rulate, respectiv 8.650 unităţi.
In topul maşinilor noi inmatriculate anul trecut conduce Dacia, cu 23.585 autoturisme inregistrate, insă cu 23,3 la sută mai puţine decat in 2010. Marca romanească este urmată de Volkswagen, cu 8.734 unităţi , in crestere cu 11,9 la sută şi Skoda, cu 7.568 maşini , in scadere cu 5,7 la sută. Următoarele poziţii sunt ocupate de Renault, cu 6.872 unităţi, Ford, cu 4.815 unităţi şi Opel , cu 4.544 unităţi.