Dinu Iancu Sălăjanu: Am promis că voi face mai puțină politică și mai multă administrație, și vreau să cred că m-am ținut de cuvânt.
Se împlinește, luna aceasta, un an de zile de când Dinu Iancu Sălăjanu ocupă funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj. A preluat mandatul într-un moment critic pentru toată lumea, în plină pandemie de coronavirus. Sălajul avea cea mai mare rată de infectare din țară, iar Zalăul era primul municipiu reședință de județ plasat în carantină. Un an de zile mai târziu, situația epidemiologică este la fel de dificilă. Doar că lucrurile sunt acum mai organizate, spune șeful administrației județene.
Dinu Iancu Sălăjanu: Am găsit o dezorganizare totală
“Nu erau împărțite paturile la nivel de județ, pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntam. Am primit și eu telefoane, existau ambulanțe la Pneumologie, la Infecțioase, care nu aveau unde să lase bolnavii. Erau tensiuni între UPU-SMURD, Chirurgie, Pneumologie, Infecțioase. Spitalele orășenești din Jibou și Șimleu Silvaniei nu știau ce cazuri să preia, oamenii erau aduși la Zalău, nu neapărat pentru că erau cazuri grave, ci pentru că nu știau cum să gestioneze situația. Se repetă scenariul dar, din fericire, suntem mult mai organizați chiar dacă, din păcate, cazurile sunt mult mai grave și virusul este mult mai agresiv. Știți foarte bine, a venit ministrul Sănătății de la acea vreme, domnul Nelu Tătaru, iar intențiile erau de a închide Spitalul Județean pentru restul patologiilor și a-l transforma în spital COVID. Ce ar fi însemnat asta pentru oamenii care aveau nevoie de alte tratamente? Ar fi trebuit transportați la Cluj, la Satu Mare, Baia Mare. Am obținut o derogare, am închis doar o secție la etajul 3 la Spitalul Județean, Secția de Oncologie, am gestionat în așa fel situația încât oamenii s-au putut trata și pentru alte boli”, a afirmat Dinu Iancu Sălăjanu, în cadrul unei conferințe de presă, întrebat fiind despre problemele pe care le-a identificat, la preluarea mandatului, la cea mai mare unitate medicală din Sălaj, aflată în subordinea instituției pe care o conduce.
De altfel, pe lista de investiții a administrației județene se află o serie de proiecte care vizează tocmai modernizarea și reabilitarea celui mai mare spital din Sălaj.
Proiecte de peste 90 de milioane de lei la Spitalul Județean de Urgență Zalău
Potrivit administrației județene, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Zalău avem în implementare în momentul de față proiecte în valoare de peste 90 milioane de lei, mai mult de jumătate din sumă fiind fonduri europene.
Prin POR 2014-2020, sunt în implementare proiectele privind extinderea, modernizarea și dotarea UPU-SMURD – 15,35 milioane de lei, respectiv dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat de specialitate din cadrul SJU Zalău – 11,66 milioane de lei.
Prin POIM, se derulează prioiectele ce vizează dotarea spitalelor din județul Sălaj cu echipamente necesare pentru tratarea pacienților cu COVID-19 – 20,78 milioane de lei. În cadrul procedurii de achiziție pentru echipamente medicale au fost semnate 14 contracte de furnizare, dintr-un total de 17. Având în vedere că trei loturi pentru achiziție echipamente au fost anulate, a fost reluată procedura de achiziție. În cadrul procedurii de achiziție pentru materiale de protecție au fost semnate 13 contracte, două loturi se află în contestație, iar trei loturi au fost reluate.
Din bugetul propriu, se suportă cheltuielile pentru amenajare parcare și spațiu de agrement în zona SJU Zalău – 8,51 milioane de lei, extindere și dotare Ambulatoriu de specialitate – 7,57 milioane de lei, reabilitare, modernizare și extindere pe verticală la Secția Recuperare (proiectare), extindere, modernizare, consolidare și dotare SJU Zalău -Bloc Operator (proiectare), execuție rezervor de apă de 400 mc la secțiile exterioare ale SJU Zalău, execuție rezervor de apă de 500 mc la sediul SJU Zalău.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, administrația sălăjeană are în pregătire elaborarea unui Master Plan pentru prioritizarea investițiilor la Sptitalul Județean de Urgență Zalău, în vederea armonizării investițiilor existente cu cele pe care administrația le are în vedere pentru perioada următoare: construirea unui Centru Oncologic, a unui Bloc Operator, Heliport, sistematizarea spațiului existent.
Pacienții cu probleme vasculare nu vor mai fi puși pe drumuri
Cât privește dotarea Spitalului Județean cu aparatură performantă, unitatea medicală va dispune, cel mai probabil de anul viitor, de un angiograf. Acest aparat, destinat bolnavilor cu probleme vasculare, costă circa 4,5 milioane de lei și este vital pentru cei care suferă un infarct miocardic sau anevrisme cerebrale. În prezent, sălăjenii cu astfel de probleme medicale sunt trimiși la spitale din Cluj Napoca pentru a putea beneficia de proceduri care să le salveze viața.
“Suntem în linie dreaptă pentru a achiziționa un angiograf anul următor. Îl aveam propus pe lista de achiziții în acest an dar, din păcate, nu am reușit să extindem Ambulatoriul de specialitate, nu am găsit un loc pentu angiograf. Așa cum am mai spus, dacă nu avem o sistematizare, nu avem un plan care să corespundă nevoilor Spitalului Județean, nu putem să facem anumite investiții, doar le pomenim. Aveam posibilitatea, aveam banii să cumpărăm angiograful, dar nu am avut un loc unde să îl amplasăm pentru că este un aparat foarte mare. Acesta va fi achiziționat și montat concomitent cu realizarea extinderii Ambulatoriului. Acum avem deja deschisă achiziția pentru realizarea extinderii și, cu siguranță, vom cumpăra și angiograful care va rezolva multe din problemele cardio-vasculare ale cetățenilor județului și le va da posibilitatea să se trateze mai repede”, a explicat Dinu Iancu Sălăjanu.
Cehu Silvaniei va avea din nou spital funcțional
Nevoile comunității arată că e necesară extinderea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean de Urgență, pentru a da posibilitatea și locuitorilor din Cehu Silvaniei să aibă acces mult mai ușor la servicii medicale, spune Dinu Iancu Sălăjanu.
Potrivit acestuia, clădirea ce a găzduit în trecut Secția de chirurgie a vechiului spital a fost deja predată Spitalului Județean, urmând să se facă dotările medicale necesare și să se rezolve toate aspectele ce țin de avizarea actului medical în acel imobil. Cabinetele urmează a fi deservite de medici de la Spitalul Județean Zalău.
Ambulatoriul de la Cehu Silvaniei, singurul oraș din Sălaj în care nu există momentan nicio unitate spitalicească, va deveni funcțional de anul viitor.
În clădirea fostei unități spitalicești vor fi deschise cabinete medicale pentru specialități clinice cum ar fi medicină internă, cardiologie, psihiatrie, diabet, nutriție și boli metabolice.
Fostul Spital de Boli Cronice din localitate a fost desființat în 2011 și transformat în cămin pentru persoane vârstnice.
Se reabilitează circa 260 kilometri de drumuri județene
În ceea ce privește reabilitarea drumurilor județene, la nivelul Sălajului sunt în implementare în acest moment proiecte ce vizează aproximativ 260 km de drum, în valoare de circa 678 milioane de lei, însemnând o creștere cu aproximativ 25% față de momentul preluării mandatului, precizează Dinu Iancu Sălăjanu. Banii provin atât din fonduri europene nerambursabile sau alocări guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cât și din de la bugetul propriu al Consiliului Județean Sălaj.
“Obiectivul nostru este să asigurăm un transport civilizat, o infrastructură care să sprijine economia locală și legături mai bune nu numai între mediul urban și cel rural, ci și între Sălaj și județele învecinate”, spune Dinu Iancu Sălăjanu.
Șase drumuri județene, însumând 141,5 km, se află în plin proces de reabilitare și modernizare din bani europeni atrași prin POR 2014-2020. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 300 milioane de lei:
Prin PNDL se reabilitează DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec, pe o lungime aproape 16,5 km și cu o valoare de circa 22 milioane de lei.
Acestor investiții li se adaugă cele finanțate de la bugetul propriu al Consiliului Județean Sălaj, aflate în execuție sau în diverse faze de achiziție a lucrărilor sau a documentațiilor. Sunt vizați aproape 100 km de drumuri județene, însumând investiții de 356 milioane de lei.
Administrația județeană speră să obțină fonduri și prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, așa că și-a propus să depună 14 proiecte în valoare totală de 622 milioane de lei, pentru reabilitarea și modernizarea a 124 km de drumuri județene, respectiv pentru consolidarea și punerea în siguranță a patru poduri. Dintre acestea, 11 proiecte au fost deja încărcate pe platforma electronică a Ministerului Dezvoltării, iar alte trei urmează să fie încărcate după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizelor generale estimative în ședință de Consiliu Județean.
Potrivit președintelui Consiliului Județean, instituția pe care o conduce e pregătită cu documentația necesară pentru a accesa fonduri europene prin POR 2021-2027 pentru opt tronsoane de drumuri județene.
Sălajul trebuie să scape de eticheta de județ mic și neimportant
Una din ambițiile pe care le are șeful administrației sălăjene este aceea de a scăpa Sălajul de eticheta de județ mic și neimportant.
“Încă din prima zi a mandatului meu, am promis că voi face mai puțină politică și mai multă administrație, și vreau să cred că m-am ținut de cuvânt. Astfel, activitatea mea în fruntea Consiliului Județean Sălaj a avut în atenție prioritățile pe care le-am anunțat în campania electorală și care vizează, în principal, dezvoltarea economică a județului, sănătatea și infrastructura rutieră”.
În acest fel, consideră Dinu Ianu Sălăjanu, cetățenii își vor recăpăta încrederea în administrația publică și, cu toate că este loc de mai bine, oamenii vor începe să creadă că lucrurile se pot îndrepta în județul lor.
“Știu că nevoile județului sunt multe, iar așteptările sălăjenilor sunt mari. Lucrurile importante nu se pot face, însă, peste noapte, de aceea vreau să mulțumesc fiecărui cetățean al acestui județ pentru încredere, înțelegere și răbdare. În același timp, vă asigur că voi continua să fac tot ce îmi stă în putință pentru un viitor mai bun al sălăjenilor, pentru un județ atractiv pentru investitori, cu un mediu economico-social competitiv, stabil și diversificat, pentru un județ în care tinerii să dorească să revină după finalizarea studiilor, pentru a-și întemeia o familie și a-și găsi un loc de muncă. Sălajul poate și trebuie să joace un rol important în Regiunea Nord-Vest”, spune președintele Consiliului Județean Sălaj.
Care sănătate domnule cântăreț? Aia pe care ați facuto praf?Avem 400-500 de morți pe zi.
Vă mulțumim Stimate Domnul-e Președinte! Ați reușit deja să dovediți că SE ROT FACE LUCRURI IMPORTANTE, DAR CONCOMITENT CU ACESTEA SE POT REZOLVA ȘI LUCRURI PUNCTUALE PE ANUMITE OBIECTIVE! Vă urăm SĂ AVEȚI MULTĂ SĂNĂTATE ȘI PUTERE DE MUNCĂ să mai avem la cine apela când întâmpinăm situații care ne depășesc puterile noastre!