Infrarațiune și suprarațiune. Judecată și Prejudecată
Dragi cititori, ziua bună!
Constat cu tristețe cât de mulți dintre noi ne ghidăm viața după prejudecăți. Prejudecățile nu sunt judecăți! Judecățile cer un efort, o verificare, în timp ce prejudecățile nu cer nimic, de aceea-i mai comod să ai prejudecăți. „E de-ajuns să primești o singură idee greșită, ca principiu conducător, ca pe urmă să nu existe absurditate posibilă, la care să nu se ajungă în chipul cel mai logic cu putință”, spunea Henri Bergson.
Astăzi ne luptăm cu o prejudecată prezentă atât în cultura academică cât și în cea populară potrivit căreia, în chestiunile religioase, există doar două posibilități: impunere agresivă a unui punct de vedere sau tolerarea plată și universală a tuturor părerilor (convingerea că religia este irațională și că ține mai mult de fantasme decât de rațiune).
Episcopul american Robert Barron scrie în cartea sa ”Când te pui cu religia”, un volum care reia conferințele pe care autorul le-a susținut în cadrul giganților tehnologici Facebook și Google, despre nevoia de a adopta un discurs intelectual atunci când vine vorba de religie. Credința autentică, spune el, nu este infrarațională (materia din care sunt făcute credulitatea, superstiția, naivitatea și chiar prostia) ci suprarațională (dincolo de rațiune, dar niciodată în contradicție cu aceasta, ci un mod de cunoaștere care depășește capacitatea obișnuită de observație). Tristețea timpului nostru este că prea mulți oameni sunt atașați de acest fideism irațional.
Din timpuri străvechi, oamenii de știință și filosofii și-au folosit mintea ca să înțeleagă adevăruri despre Dumnezeu și au reușit: Platon, Aristotel, Sfântul Augustin, Anselm, Descartes, Toma de Aquino, Leibniz și mulți alții care au propus argumente concludente. Credința nu este numai o expresie a sentimentelor sau a speranțelor, ea este confirmată atât științific, intelectual și rațional.
O mare influență asupra societății noastre care face ravagii mai ales printre tineri este scientismul, această doctrină filosofică potrivit căreia științele moderne ale naturii oferă singurul mod de cunoaștere sigură. Robert Barron demontează argumentat această așa-zisă ”știință”, reliefând cum întreg eșafodajul pe care scientismul este construit este, de fapt, o mare contradicție și aberație. Filosoful contemporan Charles Tylor vorbește despre ”sinele-tampon” ca despre una dintre caracteristicile culturii noastre postreligioase. Scientismul este filosofia oficială a sinelui tampon, prin asta înțelegându-se un sine pecetluit în fața oricărui contact cu transcendentul.
Dragilor, pe majoritatea platformelor sociale discuțiile despre religie sunt cele mai negative și mai satirice. Suntem invitați să susținem polemici adevărate despre religie și să cultivăm un discurs rațional, pentru că dovezile concrete există din plin. Să nu cădem în capcanele secularizate ci să raționăm, să investigăm, să experimentăm supraraționalul! Să nu ne lăsăm conduși de prejudecăți!
Toate cele bune!
