Realocarea a 800 de milioane de euro
Realocarea unor fonduri europene de la proiecte din anii 2008, 2009, 2010, care cumuleaza 800 de milioane de euro si care nu au inceput nici pana in prezent se afla in atentia Ministerului Agriculturii. Cu acordul Comisiei Europene, sumele ar putea fi redirectionate de la masurile privind investitiile in exploatatiile agricole. Este vorba de investitiile de la Masurile121 si 123 care vor fi redirectionate catre alte masuri unde cererea de finantare a fost de cateva ori mai mare decat bugetul disponibil. De exemplu spre Masura 322, privind modernizarea satului romanesc unde cererile au fost de 7 miliarde de euro, iar bugetul de 1,6 miliarde de euro. „Sumele se ridica la milioane de euro si trebuie sa luam o masura rpida despre ce vom face. Multi doresc sa continue proiectele si sunt in discutii cu bancile, pentru ca beneficiarii nu au posibilitatea sa demareze proiectele din lipsuri financiare. In urmatoarele trei luni vom vedea care proiecte pot merge mai departe si care vor fi reziliate”, a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.
Nu depuneti dosarul in ultima zi!
Un studiu al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a relevat ca volumul cererilor de finantare depuse in ultima zi a sesiunilor de primire a proiectelor este mult mai mare fata de volumul cererilor depuse in celelalte zile din perioada de desfasurare a sesiunii. Solicitantii care depun in ultima zi cererile sunt dezavantajati , acestia riscand sa piarda finantarea europeana nerambursabila. Trebuie avut in vedere ca un beneficiar al carui proiect este evaluat neconform, poate reveni cu dosarul refacut in aceeasi sesiune de primire a proiectelor. Pe cand dca il depui in ultima zi nu mai ai nici o sansa de a-l reface. Pentru a elimina riscul ca cererea de finantare sa nu poata fi depusa, sau dupa caz, redepusa, OJPDRP Salaj sfatuieste solicitantii sa evite depunerea cererilor de finantare in ultima zi a sesiunii. In aceasta situatie, redepunerea dosarului, dupa corectarea unor documente sau altor erori de fond, imputabile solicitantului nu mai este posibila pentru sesiunea in curs.
Un vis frumos – plati in avans de 50 la suta
Sa auzi si sa nu crezi. Ministerul Agriculturii va plati in avans, in acest an, incepand cu 16 octombrie, jumatate din sprijinul pe suprafata pentru fermieri, aferent anului 2013, pentru acei fermieri care vor avea controalele din partea APIA facute. Actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, declara ca pune foarte mare accent pe sprijinul pe suprafata din 2013 si conform regulamentuli european, de la 1 decembrie 2012, pana la 30 iunie 2013, „sprijinul pe care-l vom plati sa fie apropiat de valoarea medie pe care o primeste un fermier din Uniunea Europeana”. Media europeana a sprijinului pe suprafata este de 180 de euro pe hectar, iar fermierii romani primesc 119 euro.