Zălăuanii vor plăti, în 2025, taxe și impozite mai mari, din cauza ratei inflației. Potrivit legislației în vigoare, toate impozitele și taxele locale, inclusiv amenzile, se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Așadar, în anul 2025 vom plăti dările către bugetul local raportat la inflația din 2023, ceea ce înseamnă o majorare cu 10,4 la sută.

Excepție fac impozitele pentru autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, care se vor indexa în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an.

Conform datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, rata inflaţiei pentru anul 2023 este de 10,4%. Pentru comparație, în anul 2018, rata inflaţiei a fost de 4,6%. În anul 2019, a scăzut la 3,8%, iar în 2020 a fost de 2,6%. În 2021, rata inflației a urcat la 5,1%, iar în 2022 aproape că s-a triplat, atingând valoarea de 13,8%.

Proiectul de hotărâre privind indexarea cu 10,4% a valorilor impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi a amenzilor aplicabile începând cu anul 2025 va fi supus votului consilierilor municipali în ședința din 5 aprilie.