Clujeanca Vlăduța Lupău, născută în Șimleu Silvaniei, este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România. Vedeta se laudă că ia cel puțin 10.000 de euro ca să cânte toată noaptea, la o nuntă, și totuși, Vlăduța Lupău s-ar fi bucurat de câteva mii de lei, oferite de stat artiștilor afectați de pandemia Covid-19. Și nu oricum, ci comițând o infracțiune, în baza documentelor măsluite Vlăduța Lupău Rus ar fi încasat ilegal de la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a județului Sălaj peste 8.000 de lei.
După ce au descoperit că artiștii din Sălaj au dat năvală la pomană, susținând că i-a sărăcit pandemia, deși unii șofau mașini de sute de mii de euro, polițiștii și procurorii s-au sesizat din oficiu și au început să verifice documentele în baza cărora aceștia au încasat indemnizațiile. Conform unor surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în județul amintit au fost deschise aproape 20 de dosare penale, iar unii artiști, care s-au lăcomit, au fost trimiși în judecată și au primit și condamnări, scrie Spynews.
Vlăduța Lupău ar fi returnat banii imediat după ce s-a trezit cu dosarul penal, așa că, indulgenți, procurorii au decis să o ierte, în condițiile în care pagubele nu depășeau 10.000 de lei. În aceeași situație ar fi fost și alți suspecți care nu aveau antecedente penale și au acoperit găurile provocate în bugetul statului, notează sursa citată.
„Întrucât pedeapsa pentru infracțiunea săvârșivă nu depășea șapte ani, iar persoana în cauză a acoperit, din proprie inițiativă, prejudiciul care depășea cu puțin suma de 8.000 de lei, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus renunțarea la urmărirea penală. (…) Cu privire la fapte similare au fost înregistrate aproape 20 de dosare. Unii artiști, care au prejudiciat bugetul de statul cu sume mult mai mari, au fost trimiși în judecată și unii chiar au fost condamnați”, au declarat surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru sursa citată.
În urmă cu două săptămâni, la Tribunalul Sălaj a fost înregistrat un dosar de confirmare a renunțării la urmărirea penală, în care artista este citată în fața magistraților pe 1 noiembrie 2023.
Amintim că, indemnizațiile de pandemie puteau fi solicitate de către persoanele fizice autorizate (PFA-uri) și de către profesioniștii a căror activitate a fost întreruptă, total sau parțial, ca urmare a măsurilor implementate de autorități pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sursa stiridecluj.ro