Pe zi ce trece, agricultorilor si satului romanesc li se intorc spatele de catre mai marii zilei. Pe zi ce trece, tot mai mult teren agricol devine parloaga, tot mai putini tarani intalnesti in camp, iar formele asociative visate odata, intarzie sa apara. Atat subventiile pe terenuri, cat si cele pe motorina nu dau fermierilor decat sperante gaunoase care la prima zdruncinatura se prabusesc. Discutam zilele trecute cu un tanar salajean, care si-a pus mari nadejdi in scormonitul taranei. Si-a cumparat tractor si utilaje pentru a lucra pamantul ca la carte. Si l-a lucrat, doi ani la rand. „Mai bine ramaneam in Spania, la cules capsuni, imi spune dezamagit tanarul. Am lucrat doi ani la rand 12 hectare de teren agricol. Am investit toti banii adunati prin strainataturi in mecanizare, samanta, ingrasaminte si nu m-am ales decat cu paguba. Anul acesta las totul pustiu, pana vor veni vremuri mai bune”. Numai ca vremurile bune pentru agricultura nu se intrevad curand. E cineva interesat sa mancam struguri din Africa de Sud, branza din Olanda si rosii de la turci. Subventiile pentru agricultorii romani sunt un fel de praf in ochi, comparativ cu cele din alte state europene. Anul acesta, agricultura romaneasca a fost cea mai vitregita de fonduri bugetare din ultimii cinci ani. I s-a acordat doar 1,57 la suta din produsul intern brut (PIB). Ba mai rau, Fondul Monetar International si-a scos coltisorii si a cerut Guvernului roman sa mai taie din bugetul alocat Ministerului Agriculturii. Pai, daca ne-a trebuit indatorare pentru „centura de siguranta”, sa tragem ponoasele. Povestea Guvernului cu finantarea temporara a agriculturii din veniturile obtinute din privatizare pare mai degraba o… gogomanie. Cert este ca in acest domeniu, al agriculturii, mergem direct spre prapastie. De fapt, suntem la marginea ei. Si in curand va incepe… rostogolirea. Poate chiar in aceasta primavara.