Recensământul populației României, programat pentru 2021, va fi amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. Autoritățile au decis că este mai bine ca recensământul să nu aibă loc anul acesta pentru că foarte multe persoane sunt în izolare sau în carantină, iar recenzorii s-ar putea infecta și îmbolnăvi foarte ușor.

Deși până acum ar fi trebuit să aibă loc deja Recensământul de probă, pandemia a mutat procedura pentru luna martie 2021. Una din dificultățile majore este reticența recenzaților de a răspunde recenzorului, dificultăți create de conjunctura evoluției pandemice din ultima perioadă. Oamenii se tem să nu se îmbolnăvească la contactul cu alte persoane, iar autoritățile se bazează pe faptul că populația va prefera să se autorecenzeze în siguranță sanitară și, în plus, să obțină o zi liberă de la muncă în cazul salariaților.

Recensământul Populației și Locuințelor din România va fi unul modern, în care toate datele vor fi colectate în format electronic. Datele vor fi colectate atât online, cât și pe teren, iar un accent mai mare se va pune pe colectarea datelor din surse administrative, fază care va constitui prima etapă a colectării datelor. Această etapă este una de pregătire a recensământului național, amânat pentru 2022.

Un număr de aproximativ 50.000 de gospodării din întreaga țară participă la Recensământul de probă, organizat de Institutul Național de Statistică. Procedura are două etape. Între 10-16 martie, oamenii se autorecenzează printr-un chestionar electronic, iar în a doua jumătate a lunii cenzorii vor sta de vorbă cu oamenii față în față, acolo unde oamenii nu dispun de acces la internet.

“Eșantionul este format din localități din toate județele, s-au ales, din motive de cost, reședințele de județ și localitățile apropiate acestor municipii, iar colegii din institut au generat un eșantion de gospodării la nivelul acestor localități”, spune Andrei Tudor, președinte INS.

Pentru completarea formularelor online, autoritățile au creat platforma recensamantromania.ro. Cei selectați vor primi în cutia poștală un cod QR necesar pentru înregistrarea în platformă. După ce această etapă este finalizată, INS va genera chestionare electronice pentru fiecare membru al familiei, chestionare ce pot fi completate și de o singură persoană. Românii care refuză să participe la recensământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Potrivit Institutului Național de Statistică, la începutul anului populația rezidentă era de 19,3 milioane de locuitori.

Recensământul va oferi informații despre nivelul de instruire școlară, despre accesul la infrastructură, drumuri, apă, gaz și canalizare, precum și date despre conaționalii noștri plecați în străinătate. De asemenea, întrebările cu specific național se referă la caracteristicile etno-culturale ale persoanelor, legate de etnie, limbă maternă și religie.