decembrie 5, 2025
Cand-incepe-Postul-Craciunului-2023-1 (1)

Dragi cititori, Postul Crăciunului este unul dintre cele mai importante din an, fiind cunoscut și ca Postul Nașterii Domnului Iisus Christos. Acesta începe de astăzi, 14 noiembrie, și durează 40 de zile, până la data de 24 decembrie.

Postul Crăciunului este un post al bucuriei și al speranței. Dar nu o speranță care își are rădăcinile într-un optimism tâmp, ci o speranță care este ancorată insondabil într-o credință autentică. Speranța este o luptă continuă în ziua de azi, dar nu putem spera cu adevărat decât în măsura în care suntem într-un strâns dialog cu Dumnezeu și deschiși influenței acestuia.

Paradoxul din inima postului este că viața însăși este împrumutată. Shakespeare remarca în multe dintre operele sale că omul cu adevărat își ”datorează” viața. Viața nu este doar un dar, ea vine cu un preț, iar noi suntem datornici. Aceste aspecte ies în evidență în perioada postului, actele de sacrificiu servindu-ne ca o datorie ce o avem față de darul vieții.

Departe de gândul la dezlegările la mâncăruri, care se vor face în anumite zile ale săptămânii, departe și de preocuparea pentru podoabele care vor îmbrăca odăile și brazii, să ne propunem să nu fim doar simpli ”trecători” prin această perioadă de pregătire. Să ne oprim puțin, să reflectăm, să nu trecem în grabă, așa cum suntem obișnuiți. Să-i dăm o ”șansă” acestui Dumnezeu, care, nici într-o altă religie, nu s-a aplecat în chipul acesta, atât de umil și blajin, asupra omenirii.

Vă doresc un post binecuvântat!