În perioada 28 iunie – 5 iulie 2021, Primăria Municipiului Zalău, prin prestatorul de servicii SC Coral Impex SRL, efectuează al doilea tratament de dezinsecție din acest an. Acțiunea va fi desfășurată pe domeniul public și privat, în scările de bloc și la gospodării individuale.

Pe domeniul public, acțiunea se desfășoară în intervalul orar 5.00-7.00 și 21.00-24.00, la gospodării individuale, în intervalul 22.00-02.00, iar la scări de bloc, în intervalul 9.00-15.00. De asemenea, la fiecare scară de bloc vor fi afișate informări cu privire la perioada desfășurării acțiunii.

Produsele folosite pentru acest tratament se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide, sunt avizate de Ministerul Sănătății și fac parte din grupele Xn, respectiv Xi de toxicitate. Este recomandat ca persoanele cardiace și cu probleme respiratorii să ia măsuri pentru a nu intra în raza de acțiune a utilajelor care dispersează substanța.

Perioada poate fi modificată în funcție de condițiile meteorologice.