decembrie 5, 2025

Incepe lupta absolvenților de-a VIII-a pentru un loc bun in liceele cu rezultate

imagine-articol0_45373

Elevii de clasa a opta intră în febra pregătirilor pentru admiterea la liceu. Pe 13 iunie se vor încheia cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a, urmând ca între 15 și 17 iunie să aibă loc înscrierea la Evaluarea Națională. Pe 22 iunie va avea loc susținerea probei la limba și literatura română, iar pe 23 iunie proba la limba și literatura maternă, pentru elevii care au învățat în limba minorităților etnice. Pe 24 iunie se va desfășura proba scrisă la matematică. Rezultatele se vor afișa pe 26 iunie până la ora 16, iar rezultatele finale după contestații se vor afișa pe 30 iunie.

Azi se fac înscrieri pentru probele de aptitudini la Liceului Pedagogic “Gheorghe Șincai”

Examenele de aptitudini pentru admitere la profilul pedagogic din cadrul Liceului Pedagogic “Gheorghe Șincai” vor începe astăzi, 25 mai, cu înscrierea la probele de aptitudini. Între 27 – 30 mai se vor desfășura probele de aptitudini. Pe 1 iunie se vor afișa rezultatele probelor de aptitudini. Pe data de 2 iunie se vor afișa rezultatele finale. Emoțiile absolvenților care doresc să se înscrie la profilul pedagogic vor trece abia pe 15 iulie, când se vor afișa listele cu candidații repartizați.
Liceul Pedagogic “Gheorghe Șincai” are șase clase în care își va primi absolvenții. 28 de locuri sunt la filiera vocațională – pedagogică. De două clase dispune profilul filologie engleză intensiv, stop_coloana una cu limba de predare în română, alta în maghiară. Cei care doresc să intre la acest profil trebuie să știe că testul de limba engleză se va desfășura în perioada 1 – 4 septembrie. De o clasă dispune și profilul filolofie română și filologgie maghiară. Tot o clasă este repartizată și pentru profilul științe sociale.

La CNS are loc săptămâna aceasta proba de aptitudini pentru candidați la matematică informatică – bilingv

Colegiul Național Silvania Zalău anunță absolvenții de clasa a VIII-a că pentru admiterea în clasa a IX-a, an școlar 2015 – 2016, profil real, specializarea matematică informatică – bilingv engleză înscrierea și susținerea probei de aptitudini la limba engleză se va desfășura săptămâna aceasta. Astăzi și mâine candidații se pot înscrie între orele 8 – 16 la secretariatul colegiului. Pe 29 mai se va susține proba de limbă, de la ora 9.00.
Pentru clasa de filologie intensiv engleză proba de verificare a limbii se va susține după admiterea computerizată.