mai 7, 2026

Incepe construcţia Centrului misionar de tineret „Sfântul Nicolae” de la Horoatu Crasnei

1

Piatra de temelie a Centrului misionar de tineret „Sfântul Nicolae”, primul spațiu de acest tip construit de la zero în eparhie, va fi pusă sâmbătă, 9 mai 2026, la ora 15:00.

Momentul istoric va fi marcat printr-o slujbă de binecuvântare oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Evenimentul de la Horoatu Crasnei reprezintă începutul construcției unui complex modern, gândit să devină un nucleu al prieteniei și credinței, unde tinerii se vor putea ruga, învăța și crește împreună într-un mediu primitor și sigur.

Proiectul ambițios al Episcopiei Sălajului va oferi facilități complete pentru activități educative și recreative. Viitorul centru va include spații de cazare, săli pentru ateliere creative și întâlniri, o bucătărie cu sală de mese și o curte generoasă. Inima întregului așezământ va fi paraclisul centrului, spațiul unde rugăciunea va însoți fiecare activitate desfășurată de tineri.

Această investiție în viitorul noii generații este deschisă tuturor celor care doresc să asiste la punerea „primei cărămizi” a unui loc ce promite să devină un reper spiritual și social pentru județul Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *