decembrie 5, 2025
imagine-articol0_41370

Absolvenţii clasei a XII-a, atât din această generaţie, cât şi din generaţiile trecute, care s-au înscris pentru a doua sesiune a examenului de Bacalaureat intră de azi în febra examenelor. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, absolvenţii vor susţine proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă în perioada 18 – 19 august. În perioada 19 – 20 august, absolvenţii vor da proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, urmând ca în intervalul 21 – 22 august să susţină proba de evaluare a competenţelor digitale.
Probele scrise debutează pe 25 august cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Pe 26 august va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă, pe 27 august proba obligatorie a profilului, iar pe 29 august proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate stop_coloana pe 1 septembrie până la ora 12.00, urmând ca eventualele contestaţii să fie depuse tot pe 1 septembrie, între orele 12.00 – 16.00. Între 2 – 3 septembrie se vor rezolva contestaţiile, iar pe 4 septembrie se vor afişa rezultatele finale.
Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.
599 de elevi sălăjeni s-au înscris pentru sesiunea de Bac din toamnă înainte de examenele de corigenţă. Anul trecut, din cei 869 de absolvenţi înscrişi pentru a doua sesiunea a Bac-ului, au reuşit să promoveze 25,56 la sută.