decembrie 5, 2025

Încep înscrierile pentru Festivalul de teatru pentru elevi

castigatorii-festivalului-de-teatru-pentru-elevi09_62257

Festivaul Județean de Teatru pentru Elevi ajunge, anul acesta, la cea de-a XI-a ediție. Concursul se va desfășura în perioada 14-16 martie, la Zalău, și are ca scop educarea tinerilor pentru formarea unui comportament adecvat în sălile de spectacole, atât în calitate de spectator, consumator al actului cultural, cât şi în postura de creator al acestuia, descoperirea de noi talente în domeniul artei interpretative şi favorizarea de opţiuni profesionale (actorie, regie, scenografie, teatrologie) în rândul elevilor, dar și păstrarea portului popular şi a obiceiurilor populare.

Concursul, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, se adresează tuturor elevilor din şcolile gimnaziale, liceele și colegiile din județul Sălaj. Pot participa trupe de teatru de la şcoli generale (clasele V-VIII) şi licee sau colegii (clasele IX-XII) care sunt înscrise într-o instituţie de învăţământ preuniversitar acreditată.

Festivalul se va desfăşura pe două secţiuni: teatru popular, în data de 14 martie, respectiv teatru dramatic, în 15 și 16 martie.

Repertoriul, specia şi regia nu sunt impuse de organizatori, fapt care face posibilă prezenţa unei palete largi de activităţi teatrale, în limba română şi în limba maghiară. Trupele de teatru ale elevilor îşi pot alege ca repertoriu piese din dramaturgia naţională sau universală, clasică sau contemporană. Sunt acceptate şi spectacole colaj, coupé, teatru experimental, music-hall, pantomimă, animaţie.

Durata unei reprezentații trebuie să fie de cel mult 20 de minute. La concurs pot participa doar trupe formate exclusiv din elevi de la şcoli generale sau licee, colegii. O şcoală poate înscrie mai multe trupe. Se pot înscrie în concurs şi trupe independente, care nu sunt legate de o unitate de învăţământ, singura condiţie fiind ca toţi membrii ei să fie elevi din judeţul Sălaj.

Spectacolele vor fi evaluate de un juriu format din specialişti.

Trupele vor fi premiate pe categorii, şcoli generale şi licee sau colegii, iar concurenții și îndrumătorii vor primi diplome de participare. Pentru locurile I, II şi III, precum şi pentru menţiuni se vor acorda premii în bani.

Juriul va premia prestaţia exclusivă a elevilor în spectacol şi spectacolele în ansamblul lor, punctând în principal calitatea discursului actoricesc, mişcarea scenică, originalitatea interpretării, regia şi scenografia. La teatrul popular se va pune accent, în principal, pe redarea cât mai fidelă, autentică a obiceiurilor tradiţionale/populare puse în scenă (habă, clacă, nuntă, măsurişul oilor, scenete populare etc.), specifice judeţului Sălaj (nu se acceptă din alte zone etnofolclorice ale ţării).

Înscrierile se fac până cel târziu la data de 10 martie. Cei interesați pot obține detalii suplimentare la numărul de telefon 0260/612870, e-mail: caietesilvane@yahoo.com.