Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea solicitanților persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională.

Înscrierile se pot face începând cu data de 19 mai, ora 10.00, până în 26 iunie, ora 23.59, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program în perioada 27 iunie – 29 iunie.

E important de menționat că înscrierile se vor face pe regiuni, fiecare zonă a țării având alocate câte 3 zile lucrătoare. În Regiunea Nord-Vest, din care face parte și județul Sălaj, înscrierile se fac în 6, 7 și 8 iunie.

“Având în vedere importanța programului din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului și interesul major manifestat de către cetățeni, Administrația Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la Program, prin elaborarea unei noi aplicații informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes și să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 de sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanțare organizate până acum.” a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.