În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la etajul III al Spitalului Județean de Urgență Zalău, la Secția Oncologie. A fost solicitată intervenția pompierilor prin dispeceratul ISU-Ambulanță, la fața locului fiind trimise imediat 4 autospeciale de intervenție si o ambulanță SMURD cu medic.

Din cauza degajării de fum, 13 persoane, din care 12 pacienți internați la Oncologie și o asistentă, s-au autoevacuat și au fost relocați la același etaj, la o altă secție.

“Sâmbată noaptea spre duminică, la dispeceratul ISU-Ambulanță s-a primit un apel prin 112, care anunța producerea unui incendiu la etajul 3 la Spitalul Județean Zalău. La fața loculuj au fost trimise imediat 4 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD cu medic. S-a constatat că incendiul izbucnise la un ventilator aflat țntr-un grup sanitar. Din cauza degajării de fum, 13 persoane (12 pacienți si o asistentă) s-au autoevacuat și au fost relocați la același etaj, la o altă secție din cadrul unitații spitalicești. Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică. Nu au fost înregistrate persoane rănite, iar pagubele rezultate au fost minore”, a anunțat ISU Sălaj.