Pompierii din Zalau au stabilit un nou record privind timpul de interventie la foc
O parte din acoperisul piscinei din interiorul complexului Severus a luat foc ieri in jurul orei 12,00. Avand in vedere apropierea dintre baza Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Porolissum” Salaj si locul incendiului, se poate spune ca pompierii au „sarit gardul” si au ajuns la incendiu, care nu a avut timp sa se intinda pe o suprafata mai larga. S-a stabilit asadar un nou record privind timpul de interventie al pompierilor la foc: 30 de secunde.
Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Salaj, Lucian Jacodi, aproximativ 70 de metri patrati din acoperis au fost distrusi. „A fost ridicat plafonul acoperisului si era arsa structura de vata si lemn de la scheletul acoperisului”, a completat Lucian Jacodi.
Pompierii continua cer-cetarile in vederea stabilirii cauzei exacte a incendiului si a pagubelor create.