Un incendiu a izbucnit azi la ora 14.10 la magazinul alimentar de pe strada Armoniei din Zalău, în cartierul Păcii, în imediata apropiere de Uz Casnic şi Mobila şi de un alt magazin alimentar foarte cuncoscut pentru că este non-stop.
La faţa locului au fost prezente două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Zalău, un echipaj SMURD, un efecetiv de 11 pompieri, un echipaj de la Poliţia Locală Zalău, un echipaj de la Serviciul Criminalistică şi mai mulţi poliţişti.
Din primele cercetări reiese că a fost vorba de un scurtcircuit la tabloul electric. În magazin nu se aflau clienţi la momentul izbucnirii incendiului. Vânzătoarea, speriată, a ieşit afară din cauza fumului gros.
Focul a cuprins mai multe rafturi cu alimente, iar pagubele materiale sunt consistente. La faţa locului s-au adunat aproximativ 30 – 40 de persoane, curioşii obişnuiţi la astfel de evenimente, pe care poliţia i-a atenţionat să păstreze distanţa corespunzătoare, pentru a prevenii eventuale accidentări.
Intervenţia pompierilor sa dovedit una promptă şi s-a finalizat cu salvarea bunurilor în mare parte. Focul a fost lichidat rapid.
Purtătorul de vuânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, spune că Intervenţia s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii. “Pompierii au intervenit rapid şi eficient. stop_coloana Focul nu s-a extins, fiind stins la timp. Încăperea magazinului nu avea geam de aerisire, din această cauză fumul gros s-a degajat spre singura ieşire, creând panică în rândul vecinilor care locuiesc în apartamentele de deasupra magazinului. Magazinul alimentar nu se supune legii privind avizarea şi autorizarea pentru securitate la incendiu”, spune Jacodi.
“La nivel naţional, din statisticile I.G.S.U, realizate împreună cu furnizorul electric, incediile provocate de instalaţiile defecte sau suprasolicitate consititue a doua cauză a producerilor incendiilor în România. ISU Sălaj recomandă tuturor, atât operatorilor economici, cât şi populaţiei, să nu realizeze improvizaţii la instalaţiile elctrice, să nu suprasolicite instalaţia electrică, să nu folosească siguranţe fuzibile supradimensionate, toate lucrările la reţeaua electrică să fie executate de către personal autorizat şi specializat”, adaugă purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.