Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău continuă cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de încăierare. Vizate sunt 13 persoane care, în 1 iunie, în comuna Crișeni, și-au împărțit injurii și insulte, apoi au trecut la îmbrânceli.
Potrivit IPJ Sălaj, marți, 1 iunie, la ora 21.46, Poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 cu privire la un scandal în comuna Crişeni. Poliţiştii şi jandarmii ajunşi la faţa locului au aplanat scandalul izbuncit pe fondul unui conflict spontan şi au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei. Este vorba despre 13 persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, din Jibou şi comuna Crişeni.
Cercetările continuă pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale.