Până în 15 decembrie, contribuabilii mai pot depune la registratura organului fiscal, prin poştă, cu confirmare de primire sau prin intermediul serviciului “Spațiu privat virtual”, cererile pentru accesarea eșalonarii la plată simplificate.
Contribuabilii persoane fizice și juridice pot accesa eșalonarea la plată simplificată pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.
Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată nu este necesar să se constituie garanții, dar trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții: să se depună o cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii, la care se poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare; să nu se înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală (în cazul în care, la data stării de urgenţă se înregistrează astfel de obligaţii fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală); să nu fie în procedura falimentului; să nu fie în dizolvare; să fie depuse toate declarațiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală; să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală (prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită).
Pe perioada eșalonării la plată se pot depune două cereri de modificare a eșalonării la plată, în situația în care se dorește includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată, în cazul în care a fost pierdută valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii conditiilor.
Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia.
Modelul cererii de eșalonare la plată poate fi descărcat de pe pagina de internet a ANAF.
Informații suplimentare se pot obține utilizând formularul de contact disponibil pe pagina www.anaf.ro sau telefonic, prin contactarea Serviciului de asistență telefonică a contribuabililor – 031.403.91.60.