USL trebuie sa initieze o noua lege electorala, in caz contrar, in toamna vom vota la parlamentare dupa sistemul din 2008.

Legea uninominalului pur, initiata de liderul PSD Victor Ponta si liderul PNL Crin Antonescu, a fost declarata neconstitutionala, miercuri, de catre judecatorii Curtii Consti-tutionale a Romaniei. Curtea Constitutionala a analizat sesizarea PDL in cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusa de USL, care prevede ca vor fi alesi deputati si senatori cei care au castigat colegiul in care au candidat si prin care pragul electoral a fost eliminat. Legea declarata neconstitutionala in intregime prevedea ca vor fi alesi deputati si senatori cei care obtineau cele mai multe voturi in colegiul in care au candidat, iar, suplimentar, in judetele in care minoritatile au peste 7 la suta reprezentare, acestea vor primi in plus un mandat de parlamentar. Potrivit USL, initiativa era necesara pentru a nu se repeta situatia de la alegerile parlamentare din 2008, cind au intrat in Parlament politicieni de pe locurile doi si trei. In aceste conditii, este nevoie de initierea unei noi legi care sa reglementeze sistemul de vot prin care ne vom alege in toamna reprezentantii in Legislativ. In caz contrar, vom vota tot dupa sistemul de la alegerile generale din 2008.

Mirel Talos:
“Curtea Constitutionala trebuie desfiintata”

Deputatul PNL Mirel Talos anunta ca USL va initia o noua lege electorala care va tine cont de motivarea Curtii Constitutionala si lanseaza un atac dur la adresa judecatorilor. “Cred ca Curtea Constitutionala trebuie desfiintata deoarece este o institutie politica, care raspunde comenzilor politice ale celor care fac numirile judecatorilor. Atunci cand Traian Basescu spunea ca e nevoie ca in fiecare colegiu castigatorul sa fie desemnat parlamentar, nimeni nu a spus ca acest sistem este neconstitutional. Nu vad de ce alegerea parlamentarilor dintr-un tur este neconstitutionala, in conditiile in care ne alegem presedintele consiliului judetean si primarul dupa acelasi sistem”, a declarat franc liberalul Talos.

Lucian Bode:
“Cred ca vom vota la fel ca in 2008”

Presedintele PDL Salaj, deputatul Lucian Bode, afirma ca atat el, cat si PDL, au respectat “fara exceptii toate deciziile Curtii Constitutionale”, chiar si atunci cand au pierdut. “Faptul ca Curtea Constitutionala a admis contestatia PDL cu unanimitate de voturi, considerand legea uninominalului pur neconstitutionala in intregime, ne conduce la concluzia ca alegerile din toamna se vor desfasura cel mai probabil pe sistemul electoral din 2008”, sustine deputatul. Acesta mai spune ca “in Salaj, legea uninominalului pur s-a aplicat inca din 2008, cand cei care au iesit pe primul loc in colegii au devenit parlamentari”. “Am contestat legea pentru ca nu respecta vointa elecotratului, de reducere a numarului de parlamentari si pentru ca a fost eliminat pragul electoral”.