Ministerul Sanatatii a inregistrat, in ultimele 24 de ore, alte 168 de cazuri noi de gripa pandemica A/H1N1 si alte doua decese, astfel ca numarul total al imbolnavirilor a ajuns la 3.427, iar al deceselor la cinci, a anuntat, miercuri, secretarul de stat in MS, Adrian Streinu-Cercel.
Cele doua persoane care au murit in urma infectarii cu gripa pandemica aveau si obezitate, respectiv leucemie. Dintre cele 168 de cazuri, opt sunt din Dambovita si Alba, noua din Dolj si Sibiu, sapte din Vrancea, sase din Bacau, Brasov si Suceava, 11 din Botosani, 12 din Buzau, cate unul la Arad, Giurgiu si Valcea, cinci la Constanta, Prahova si Ilfov, doua la Tulcea, trei la Vaslui si 63 din Bucuresti, informeaza MS.
De asemenea, au fost suspendate cursurile la Colegiul National „Lucian Blaga” Sebes, judetul Alba si Liceul „Marin Preda”, Bucuresti. Streinu-Cercel a declarat ca, pana in prezent, in Romania nu au fost inregistrate mutatii ale virusului si ca, din cand in cand, se fac teste pentru a se stabili daca apar astfel de situatii.