Doi bărbați, unul de 65 de ani din Someș Odorhei și celălalt de 27 de ani din Zalău, au fost introduși marți, 10 ianuarie, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, urmând a fi transferați la Penitenciarul Satu Mare pentru executarea pedepsei la care au fost condamnați.

Judecătoria Jibou a emis pe numele celor doi mandate de executare a pedepselor. Bărbatul din Someș Odorhei avea mandat de executare a unei pedepse privative de libertate pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fiind condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare. Bărbatul din Zalău are de ispășit o pedeapsă de 2 ani și 7 luni pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.