Incă un arestat in cazul atacului cu cocktail Molotov asupra apartamentului din Dumbrava Nord
Cercetările au scos la iveală că în atacul de luna trecută asupra apartamentului de la parterul blocului F15 de pe strada Ioan Nechita au fost impliocate trei persoane, nu două, cum s-a crezut inițial. Într-o primă fază, procurorii au dispus arestarea lui Florin Ardelean, fost angajat al Unității Militare din Zalău, și a lui Robert Suveroșan, subofițer al Inspectoratului de Urgență (ISU) Sălaj. Cei doi au fost reținuți luna trecută de către polițiștii sălăjeni pentru că în noaptea de 20 spre 21 septembrie, sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00 au atacat apartamentul din cartierul Dumbrava aruncând pe fereastră o sticlă incendiară. Magistrații Tribunalului Sălaj au admis propunerea procurorilor Parchetului Militar Cluj de arestare preventivă a celor doi pentru tentativă de omor calificat și distugere prin incendiere. Numai că, vorba din popor, “nu-i făcută neștiută”. Potrivit Claudiei Tomșa, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sălaj, în același dosar s-a dispus arestarea preventivă a încă unui inculpat, Vasile Lăcătuș. Acesta a fost reținut, inițial, într-un alt dosar. În urma extinderii cercetărilor, inculpatul Vasile Lăcătuș a fost arestat preventiv, acesta fiind cercetat pentru complicitate în cazul incendierii apartamentului din Zalău. stop_coloana În prezent, bărbatul este arestat preventiv la domiciliu”, a spus Claudia Tomșa.
Reamintim că în momentul izbucnirii incendiului în apartament se aflau două persoane. Din fericire, nu au pățit nimic. S-au produs doar pagube prin incendierea mobilierului, a unui calculator și a unui televizor, a altor bunuri casnice. Vecinii consideră că atacul este urmare a unor socoteli mai vechi, rămase neîncheiate între prorietarul apartamentului și Florin Ardelean, care a fost chiriaș în locuința cu pricina. Acesta din urmă, în planul său de răzbunare i-a cooptat și pe Robert Suveroșan și pe Vasile Lăcătuș.
