Fermierii romani mai au la dispoziţie patru zile pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă aferente anului 2011, cu penalizări de unu la sută pentru fiecare zi lucrătoare. Campania de sprijin financiar pe suprafaţă s-a desfăşurat in intervalul 1 martie -16 mai 2011, fără penalizări. După 17 mai cererea de plată poate fi depusă pană la data de 10 iunie, cum spuneam cu penalizări, iar după această dată cererile depuse nu se mai iau in calcul la plată pentru anul in curs. Potrivit lui Virgil Ţurcaş, director executiv al Centrului Judeţean APIA Sălaj, pană ieri au fost depuse 24.547 de cereri, faţă de 24.100 anul trecut. De remarcat că pană la data de 16 mai s-au depus 23.528 de cereri de sprijin pe suprafaţă, diferenţa de 1019 de cereri sunt cu penalizările de rigoare.
Ca element de noutate este faptul că in acest an agricultorii vor primi fonduri europene de 102 euro pe hectar, comparativ cu 80,36 euro pe hectar in 2010. Fondurile europene sunt atribuite şi terenurilor care nu sunt cultivate, dar intreţinute in bune condiţii de mediu (fără spini, pălămidă ori scaieţi). Din bugetul naţional fermierii vor primi cel mult 77 de euro pe hectar, faţă de anul trecut cand au fost sprijiniţi cu 50,64 de euro la hectar. Sprijinul de la bugetul naţional se acordă numai in cazul in care terenul este cultivat, sau faneaţă unde se aplică minim o coasă pe an. (V.Varga)
Incă patru zile să ceri sprijinul pe suprafaţă
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...