Evenimentul „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană” ajunge, în weekend, la cea de-a IX-a ediție.

Timp de două zile, în 28 și 29 septembrie, locuitorii și vizitatorii Zalăului vor avea ocazia să se bucure de un târg cu produse locale tradiționale, meșteșuguri autentice și bunătăți sălăjene, pregătite cu migală și pricepere de meșterii și producătorii din Sălaj. Evenimentul, care se va desfășura în zona pietonală și în Piața Iuliu Maniu, va cuprinde o serie de activități pentru toate vârstele: expoziții și un târg al olarilor, ateliere de creație pentru copii și adulți, organizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj, spectacole stradale, susținute de Compania de teatru „Creatorul”, Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca și Ansamblul Folcloric pentru copii și tineri Columna, Atelierul de Joc Popular, care va aduce în prim-plan tradițiile coregrafice locale.

Pe scena amplasată în Piața Iuliu Maniu, în fața Clădirii Transilvania, vor urca formațiile Sarmalele Reci, Sergiu Chirilă and Band, elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” din Zalău și trupa rock Ataria.

Unul dintre punctele culminante ale evenimentului va fi spectacolul de lasere, un show spectaculos proiectat pe Clădirea Transilvania, oferind o experiență vizuală unică pentru municipiul Zalău.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Liceul de Artă „Ioan Sima”, Biblioteca Județeană „I.S Bădescu” Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău propune, în cadrul evenimentului, o gamă variată de activități educative, ateliere de tradiții, de jocuri, gastronomice, de artă și meșteșuguri, dar și expoziții ce vor îmbogăți experiența participanților.

Expoziția de ceramică ”Povestea lutului” reprezintă o incursiune în universul recipientelor ceramice folosite pentru consumul lichidelor, într-o expunere care reflectă particularitățile istorice și culturale ce le-au definit de-a lungul timpului și care spune povestea vaselor de băut.

Expoziția VR „Gastronomie într-o oală ” va oferi publicului o experiență interactivă, prezentând vase folosite pentru alimentație și aparținând unor perioade istorice diferite. Vizitatorii vor putea explora evoluția artei ceramicii și a modului în care vasele destinate consumului alimentar au fost utilizate de-a lungul timpului, din preistorie, la civilizațiile dacice și romane și în Evul Mediu, într-o incursiune fascinantă prin intermediul realității virtuale.

Expoziția de fotografie „Momente urbane” ne dă ocazia să admirăm o colecție de fotografii artistice surprinse de fotograful Sergiu Milaș, care aduc în prim-plan atmosfera urbană a orașului Zalău, momente de viață și peisaje ce reflectă identitatea locală.