Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC) Salaj a dat doua amenzi in valoare de 6.000 de lei unor comercianti care au vandut apa minerala ce nu era depo-zitata conform cerintelor producatorului, la loc racoros si ferit de razele de soare, potrivit directorului OPC Salaj, Dorina Rednic. Seful OPC a spus ca institutia pe care o conduce a incheiat sirul unor controale ce au inceput in 15 iulie atat in mediul urban, cat si in mediul rural, privind conditiile de depozitare a apei minerale. In urma acestei actiuni au fost efectuate cincisprezece controale la sediile unor societati comerciale. Neregulile semnalate au fost remediate, a mai spus Dorina Rednic. Comerciantii sanctionati de inspectorii OPC au fost consiliati cu privire la modul de depozitare a apei minerale. Potrivit directorului Dorina Rednic nu au fost prelevate probe biologice din care sa rezulte compozitia apei mi-nerale depozitate in conditii improprii.
Un scandal de proportii privind comercializarea apei minerale a izbucnit la inceputul lunii august in peste 30 de judete din tara, cand inspectorii OPC au retras de pe piata peste 800 de tone de apa minerala, adica peste zece la suta din aproape opt milioane de litri de apa mi-nerala, verificata de angajatii OPC, se arata pe Agerpres. Inspectorii au constatat abateri in legatura cu depozita-rea apei in spatii neamenajate, pe pardoseli, in aer li- ber, la temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Unele marci de apa minerala contineau bacterii periculoase pentru organism sau aveau concentratii de nitriti si nitrati ridicate. Cu toate acestea, directorul OPC Salaj, Dorina Rednic, spune ca nu a primit nicio dispozitie de la centru privind retragerea de pe piata a vreunui sortiment de apa minerala in Salaj. In plus, seful OPC a spus ca nu a primit reclamatii din partea consumatorilor vizavi de ca-litatea apei minerale.
In timpul controalelor, inspectorii OPC Salaj au mai constatat ca unii comercianti nu respectau cerintele legate de preturile afisate pe produse alimentare. Dorina Rednic spune ca preturile trebuiesc afisate clar, astfel incat sa nu induca consumatorul in eroare. Pretul unui produs trebuie sa poata fi citit cu usurinta si fara echivoc de consumator, explica Dorina Rednic. Unii comercianti nu aveau niciun pret afisat pe produsele pe care le comercializau, a mai spus seful OPC Salaj, Dorina Rednic.