Instituţia Prefectului aşteaptă decizia instanţei pentru a putea demara procedurile de organizare a alegerilor, iar de anul viitor Consiliul Local să-şi intre in atribuţii.
Recursul din 1 iunie 2010 formulat de către primarul şi secretarul comunei Surduc impotriva sentinţei civile din 1 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj prin care a fost admisă cererea de dizolvare a Consiliului Local Surduc a fost respins de către Curtea de Apel Cluj. Decizia este irevocabilă şi a fost pronunţată in şedinţa publică din 29 septembrie 2010, a anunţat ieri prefectul Alexandru Vegh in cadrul unei conferinţe de presă.
Instanţa are termen de 30 de zile pentru a comunica Instituţiei Prefectului decizia şi motivarea ei, iar după primirea deciziei, prefectul Sălajului Alexandru Vegh a menţionat că se vor demara procedurile de organizare a alegerilor parţiale la Surduc, calendarul alegerilor urmand a fi stabilit prin hotărare de Guvern. „Sper ca in acest an să se organizeze alegerile parţiale, ca incepand de anul viitor Consiliul Local să-şi intre in atribuţii.” a completat prefectul.
Comuna a fost paralizată un an şi jumătate
Timp de un an şi jumă-tate, comuna Surduc nu a avut Consiliu Local, nu s-au realizat proiecte noi pentru accesarea fondurilor europene. Prefectul Alexandru Vegh a menţionat că locuitorii comunei au avut de su-ferit din această cauză. „Primarul are atribuţii limitate, doar rezolvarea problemelor curente”, dand ca exemplu problema căldurii din ate-lierul şcolii, construit din fonduri Phare, care a rămas incă nerezolvată.
Este singura comună in care nu au fost accesate fonduri europene şi cea de a treia unde se vor face alegeri parţiale, a menţionat Onorica Abrudanu, subprefectul Sălajului. „Sigur vor fi taxaţi de cetăţeni la următoarele alegeri”, a concluzionat aceasta.
Primarul nu a cerut dizolvarea Consiliul Local, ci excluderea a şase consilieri
Primarul Ionel Chira, şi secretarul comunei, Maria Băbănaş, au intentat recurs impotriva sentinţei Tribunalului Sălaj, pe motiv că ei nu au cerut dizolvarea Consiliului Local, ci excluderea a şase consilieri locali care nu s-au prezentat la şedinţele de consiliu local. Deşi in data de 9 decembrie 2009, primarul şi secretarul comunei sesizau Tribunalul Sălaj, instanţa de contencios administrativ, privind dizolvarea de drept a Consiliului Local al comunei Surduc, datorită faptului că acesta nu s-a intrunit timp de trei luni consecutiv in perioada septembrie-noiembrie 2009. Iar prin sentinţa civilă din 1 aprilie 2010, Tribunalul Sălaj a admis cererea de dizolvare şi a constatat dizolva-rea de drept a Consiliului Local al comunei Surduc.