În luna iunie a acestui an, câştigul salarial mediu brut, pe total țară, a fost de 5.369 lei, cu 181 lei (+3,5 la sută) mai mare decât în luna mai. Câştigul salarial mediu net, pe total țară, a fost de 3.298 lei, în creştere față de luna precedentă cu 119 lei (+3,7 la sută), arată datele de la Direcția Județeană de Statistică.

Cele mai mari salarii s-au încasat în activități de servicii în tehnologia informației, inclusiv activități de servicii informatice (7.540 lei), iar cele mai mici salarii le-au primit angajații din hoteluri şi restaurante (1.773 lei).

În luna iunie, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut față de luna precedentă ca urmare a reluării activității anumitor agenți economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producție, încasărilor mai mari ori acordării de premii ocazionale, ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

În sectorul bugetar , în luna iunie s‐au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+2,9 la sută), în principal ca urmare a acordării tichetelor de vacanță. Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor față de luna precedentă în învățământ (‐1,1 la sută), în sănătate şi asistență socială (‐1,1 la sută).

Comparativ cu luna iunie a anului trecut, câştigul salarial mediu net a crescut cu 5,0 la sută.