Inspectoratul de Jandarmi Judetean Salaj a organizat ieri „Ziua Portilor Deschise”, eveniment la care au fost prezenti peste 200 de copii din scolile din Salaj, pecum si copii ai cadrelor unitatii. Copiii au fost intampinati cu exercitii demonstrative pline de suspans si li s-a prezentat armamentul pe care Jandarmeria il are in dotare.
Azi se implinesc 163 de ani de la infiintarea Jandarmeriei Romane. In cadrul manifestarilor dedicate Zilei Jandarmeriei Romane, care se sarbatoreste in fiecare an pe data de 3 aprilie, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Salaj a organizat ieri Ziua Portilor Deschise. Activitatea a inceput la ora 12,00 cu exercitii demonstrative prin care copiii puteau sa vada cum isi desfasoara activitatea Jandarmeria Salaj. Au prezentat modul de interventie al jandarmilor in diferite situatii, elemente de dresaj canin, simulari de situatii tactice precum si modul in care actioneaza cand vor sa prinda si sa retina infractori periculosi care ataca o casa de schimb valutar.
Pe platoul unitatii au fost amenajate ateliere de prezentare a armamentului din dotare, echipamentul antiterorist, materialele de protectie si interventie pentru asigurarea si restabilirea ordini publice, trusa criminalistica, jandarmii fiind nevoiti sa raspunda la toate intrebarile generate de curiozitatea specifica a copiilor. Copiii au probat echipamentele si masinile cu girofaruri si au incercat sa intre in pielea jandarmilor. Nu au lipsit fotografiile la tot pasul, care mai de care, cei mici se imbulzeau ca la tonomatul cu inghetata sa se fotografieze cu cainii de serviciu, care erau imbracati in echipamentele de protectie specifice. Elevii de liceu erau mai mult preocupati de a se poza cu un jandarm imbracat in echipamentul de interventie, cu masinile jandarmilor si cu armele.
La final vizita a fost indulcita de gogosile si bauturile racoritoare oferite de Jandarmerie facand deliciul copiilor.
„Copii au fost foarte impresionati de ceea ce au vazut in unitatea noastra si chiar ne-au sugerat sa mai desfasuram astfel de activitati pe viitor”, ne-a declarat ieri purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, maior Isaia Micle.