Lucrările avansează în ritm susținut pe DJ 108S Zalha – Bezded – Cernuc, stadiul fizic ajungând deja la 75%.
Primul strat de asfalt a fost turnat pe întregul tronson lung de 10,4 km, iar echipele constructorului Transilvania Grand Construct SRL pregătesc acum terenul pentru așternerea celui de-al doilea strat, efectuând lucrări de amenajare a drumurilor laterale, a șanțurilor pereate din beton și de ridicarea la cotă a căminelor de canalizare din carosabil și acostamente.
Proiectul de modernizare a drumului DJ 108S este derulat de Consiliul Județean Sălaj, printr-o investiție din fonduri europene, în valoare de peste 76 milioane de lei.
La începerea lucrărilor, acest sector de drum, din pământ și piatră, se afla într-o stare avansată de degradare, având în vedere că nu a fost niciodată reabilitat.
Drumul județean 108S este o variantă mai scurtă de deplasare a localnicilor din Zalha sau Șimișna spre Jibou ori Zalău, decât pe ruta deja uzitată pe DN1H.