A trecut campania electorală şi indignaţi parcă ne întrebăm unde sunt promisiunile sforăitoare de acum o lună unde sunt pomenile electorale aruncate nouă ca praful în ochi, unde-i binele promis? S-a întocmit bugetul. Cu foarte puţine excepţii nesemnificative de astfel, bugetul pentru 2015 este mai sărac ca niciodată. Bănuiam cu toţii că aşa va fi, dar nu ne trecea nici pe la periferia imaginaţiei că actualul guvern se va atinge de banii necesari tinerelor vlăstare ale ţării. Că guvernul îngheaţă salariile bugetarilor nu-i un lucru nou, dar e strigător la ceruri să suspente anumite acte normative care crează anumite facilităţi copiilor noştri. Aşa de pildă în anul 2015 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr.509/2006 privind acor-darea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Într-un alt proiect de lege guvernul va amâna până la finele anului viitor (dacă nu mai mult) alocarea de cupoane sociale pentru educaţie destinate preşcolarilor din familii cu venituri mici. Legea educaţiei adoptată la începutul anului 2011 prevede că statul trebuie să asigure finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat. Dar cine mai ţine cont de prevederile legii? Acelaşi Guvern Ponta III, deşi era obligat prin aceeaşi lege a educaţiei să acorde începând din 2013 echivalentul în lei a 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou născut acesta nu va acorda nici anul viitor suma respectivă. Şi nu ne mirăm că promisiunile electorale n-au prins conturul realităţii de vreme ce nici legile nu sunt respectate de Executiv. În ce ţară trăim?!