Sintetica si limpede, poezia lui Daniel Sauca are puterea de convingere de la prima lectura. Fac aceasta afirmatie, in urma „savurarii” ultimei plachete a autorului, sugestiv intitulata „Cartierul vestic al iadului”. Conservandu-si esenta lirica de la o aparitie la alta, poetul ramane un „vanator de eter”, care combina lumile adancului cu cele ale inaltimilor, dandu-le o identitate incerta: aproape nimic despre statia spre raiul de sus/ sau spre raiul de jos?/ Aproape nimic, aproape nimic/ In insula din mijlocul cerului/ Doar Dumnezeu” (In insula din mijlocul cerului doar Dumnezeu)” Un poem pe cat de controversat, pe atat de datator de fiori este „Gandacul cu cinci pene roz” „la vanatoare de eter/ gandacul cu cinci pene roz era totusi prea trist/ spre cartierul vestic al iadului/ nici macar vazduhul nu se lepada de ganduri/cetatea dintai isi lumina maruntaiele” In cartea de fata Daniel Sauca este fara indoiala un devotat al poeziei. Un devotat care isi cultiva pasiunea uneori pe un fond de candoare, alteori intr-o sfera a diamantelor dure, neslefuite. „Langa palmele zanelor/cufere cu nori/ damnati dantuiesc pe/ buricul istoriei/ Ii vad cum apasa pe tragaci/te-am sarutat/ precum un glonte”. „Cartierul vestic al iadului”, cea de a doua culegere de versuri a lui Daniel Sauca aparuta in editura EIKON din Cluj-Napoca, pe cat a fost de asteptata pe atat este de binevenita. Dupa umila mea parere cred ca aceasta placheta ar fi meritat un format mai generos si un sumar ceva mai numeros in piese.

Post Views: 78