Proiectul de lege prin care se urmareste trecerea de la cota unica de impozitare la un sistem cu doua trepte a fost finalizat si va fi depus in Parlament saptamana viitoare, a declarat pentru Ziare.com deputatul social democrat Georgian Pop, initiatorul proiectului.
Potrivit lui Georgian Pop, cota de 16% va ramane valabila doar pentru veniturile salariale care depasesc valoarea salariului mediu brut, in timp ce angajatii ale caror venituri salariale sunt situate sub salariul mediu brut pe economie vor fi impozitati doar cu 10%.
„In situatii de criza consumul poate fi afectat negativ prin masuri de supra-impozitare. In contextul economic actual, profund defavorabil, consumul trebuie stimulat pentru a redeveni unul dintre motoarele necesare cresterii economice. Dar, in acelasi timp, categoriile sociale cele mai vulnerabile la efectele crizei trebuie sprijinite prin masuri active”, se arata in proiectul de initiativa.
Daca acest proiect va fi aprobat, peste trei milioane de salariati vor ramane cu mai multi bani in buzunar in urma impozitarii veniturilor, in contextul in care, potrivit statisticilor publice, peste 70 % dintre cetatenii angajati in economia romaneasca au salarii situate sub salariul mediu brut pe economie.
Deputatul sustine ca diminuarea veniturilor la bugetul de stat corespunzatoare sumelor incasate din impozitul pe salarii ca urmare a trecerii la sistemul cu doua trepte de impozitare va putea fi compensata prin cresterea eficientei colectarii bugetare.
„Calculele efectuate arata insa ca acest proiect este unul realizabil. Suma corespunzatoare reducerii veniturilor bugetare din impozitarea salariilor mici, ca efect al acestei initiative, poate fi usor compensata prin cresterea eficientei colectarii bugetare. Conform statisticilor, Romania este unul dintre statele europene cu un nivel foarte ridicat al evaziunii fiscale. Evaziunea fiscala la plata TVA sau a accizelor reprezinta sume de zeci de ori mai mari decat suma aferenta acestei initiative”, sustine deputatul social-democrat.
Sistemul de impozitare cu doua trepte ar putea ramane in vigoare doar pana la depasirea actualei crize economice.
„O data ce situatia economiei romanesti va fi una favorabila, introducerea unor cote de impozitare a veniturilor salariale mari si foarte mari va putea fi reconsiderata”, considera Georgian Pop.
Impozit mai mic pentru salariile mici
Articole
Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...Aproape 6 mii de hectare de teren cadastrate gratuit, în comuna Ip
Un număr de 10.462 de imobile cu o suprafață totală de 5.865 de hectare din comuna Ip au fost măsurate și urmează să fie intabulate gratuit pentru cetățeni. Reprezentanții OCPI Sălaj au participat vineri, 11 octombrie, împreună cu reprezentanții primăriei comunei IP și ai prestatorului S.C. Topoexim Expert S.R.L. la ședința privind publicarea documentelor tehnice ale cadastrului, ca urmare a realizării lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de întreg UAT, în comuna Ip. Rezultatele lucrărilor de înregistrare…
Mai mult...