În urmă cu 300 de ani, noi exportam miere, ceară de albine, animale vii, cereale, ba şi fân. În anul 1715, domnitorii N. Mavrocordat, în Moldova, şi Brâncoveanu, în Tara Românească, au oprit prin lege (opis domnesc) exportul de buşteni. Trebuiau tăiaţi în grinzi sau în scândură. E o dovadă că domnitorii de-atunci ţineau la pădurile ţării, nu ca parlamentarii de azi, care au votat exportul de lemn nelimitat. Azi se exportă trenuri şi vapoare de buşteni, dar şi mii de camioane. Şi iată că noi importăm produse pe care cândva le-am fabricat; felinare din Anglia, lopeţi şi roabe din Germania, scule şi topoare din Finlanda. Dacii, în urmă cu 2.500 de ani, produceau în atelierele lor 13 tipuri de topoare şi securi. Culmea este importul de aspiratoare din Coreea de Nord şi Vietnam. Noi fabricam astfel de produse prin anii ’60, aveau durata de funcţionare 20 de ani, iar cele importate acum, după 2 – 3 ani se defectează. Ce-i drept, şi noi am putea exporta multe, dar dezinteresul, birocraţia şi uneori lenea ne sugrumă la acest capitol. stop_coloana Maria Tereza a băut o mare parte din viaţa ei numai apă minerală de la Zăuan. O căra cu două cisterne speciale trase de patru cai o dată la două săptămâni. Am putea exporta ape minerale, că avem peste o mie de izvoare în toată ţara, din care sunt îmbuteliate apele captate din 18 izvoare. In alte ţări, apa minerală este la fel de scumpă precum berea. Ceea ce ar trebui să facă statul român e o chestiune simplă; să încurajeze exportul de produse finite; de mobilă, nu de buşteni, de cârnaţi, nu de porc viu, de pastramă şi brânză de burduf, nu de oaie. Asta ar presupune ca munca şi inteligenţa românească să iasă la rampă. Şi, har Domnului, nu ducem lipsă nici de resurse, nici de braţe de muncă, nici de creiere.

Post Views: 77